MENIU

Guvernul lovește în românii cu datorii. Insolvența personală, amânată din nou

Legea insolvenței persoanelor fizice, care permite românilor cu datorii la bănci să-și declare falimentul, nu va fi aplicată nici din luna august, ci va fi din nou amânată, până în 2018.

Conform avocatului Gheorghe Piperea, recent instalat în postul de consilier onorific al premierului și susținător al clienților cu credite bancare, actuala Lege a insolvenței va fi modificată până anul viitor, pentru a fi "funcțională", prin reformularea unor reguli privind excluderea de la procedura de insolvență și restrângerea unor termene.

Potrivit Profit.ro, la nivelul Guvernului a fost redactată o ordonanță prin care termenul de intrare în vigoare a acestei legi este din nou amânat, de această dată până la 1 ianuarie 2018.