MENIU

Coloană de mașini pe o lungime de 11 km la intrarea în țară, la Vama Nădlac. Sunt recomandate rute ocolitoare

Coloană de mașini pe o lungime de 11 km la intrarea în țară, la Vama Nădlac

Mare atenție, șoferi. Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, la kilometrul 426, din cauza numărului crescut de autovehicule care intră în țară pe sensul de mers Nădlac - București. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, coloana de mașini de vehicule formată are o lungime de aproximativ 11 kilometri. 

”Având în vedere numărul crescut de autovehicule care intră în ţară, pe sensul de mers Nădlac – Bucureşti, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, la kilometrul 426. În prezent, este formată o coloană de vehicule cu o lungime de aproximativ 11 kilometri, situaţie determinată de faptul că DN 68A nu poate prelua fluxul mare de autovehicule care coboară de pe autostradă”, a transmis IPJ Timş.

Pentru evitarea aglomeraţiei şi fluidizarea traficului, conducătorilor auto li se recomandă utilizarea următoarelor rute ocolitoare: - Autostrada A1, kilometrul 536 – Centura ocolitoare a municipiului Arad, cu legătură directă pe DN7 (E68); - Autostrada A6 Lugoj – DN6 (E70); - Autostrada A1, kilometrul 443 – ieşire Traian Vuia, cu legătură către DN6 şi DN68A; - Autostrada A1, kilometrul 443 – ieşire Traian Vuia spre Făget, cu legătură către DN7 (E68).

”Totodată, recomandăm şoferilor să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în teren şi regulile de circulaţie, şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic”, au mai anunțat reprezentanții IPJ Timiş.

Mai multe articole despre:
Vama Nadlac masini coloana