MENIU

Guvernatorul din capitala Venezuelei a decedat din cauza Covid-19

Dario Vivas, foto: wikipedia

Guvernatorul capitalei venezuelene Caracas, Dario Vivas, un aliat-cheie al preşedintelui Nicolas Maduro, a decedat după ce s-a infectat cu Sars-Cov-2. Este primul responsabil venezuelean de prim rang care moare din această cauză.

Dario Vivas, membru de rang înalt al Partidului Socialist, a anunțat că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus pe 19 iulie și că va intra în izolare. 

”A murit în luptă (...) având grijă de sănătatea sa şi de noi toţi în această bătălie grea împotriva pandemie”, a anunțat vicepreşedintele Delcy Rodriguez, citat de Agerpres. Oficialul venezuelean avea 70 de ani.

De la începutul epidemiei, mai mulți oficiali din Venezuela s-au infectat cu Sars-Cov-2. Recent, ministrul Petrolului, Tareck El Aissami, a anunţat că s-a vindecat după o lună, iar vicepreşedintele Partidului Socialist, Diosdado Cabello, se află sub tratament.

Bilanțul epidemiei din Venezuela depășește 30.370 de cazuri de Covid-19 și 260 de decese. Deși cifrele oficiale sunt printre cele mai scăzute din America de Sud, medicii și politicienii din opoziţie avertizează, citând date din sistemul medical, că bilanţul real este mult mai ridicat, având în vedere întârzierile în testare. 

Mai multe articole despre:
venezuela guvernatorul din caracas covid-19