MENIU

GREVA de la STB | Lider de sindicat: „Revenim în trafic după ce pleacă directorul” - Negocierile sunt BLOCATE, nu se reia transportul public

Vasile Petrariu - sindicat STB

Vasile Petrariu, liderul de sindicat al STB, care a declanșat greva spontană de joi din Capitală, consilier PSD în consiliul general, a declarat că nu oprește protestul până nu pleacă directorul instituției.

„Nu din cauza salariaților. Toate semnalele pe care noi le-am dat în ultimele 2 luni nu au fost luate în seamă. Am atenționat că sunt premise de a scăpa de sub control starea tensionată în care se află salariații. Am văzut declarațiile primarului care neavând alte soluții, ca de obicei, amenință. A dat-o în politică. Primarul general în calitatea pe care o are ar fi trebuit să se aplice mai mult cu privire la transportul local.

Sunt de acord că bucureștenii nu au nicio vină, dar trebuie să înțelegem că 11.000 de salariații au tot felul de probleme, ar trebui să se țină cont. Eu nu sunt responsabil de treaba asta, cei care decid, cei care au tăiat peste 300 de vehicule din circulație. Nu e bine să dea vina pe niște salariați care își cer drepturile.

Nu vorbim despre o grevă, știm și noi ce înseamnă declanșarea unui conflict de muncă. Cei peste 1000 de salariați care au făcut ieri protest au spus că vor să meargă până la capăt: demisia directorului general. Este un om care minte cum respiră, el a fost în centrul unor scandaluri. Istoria se repetă.

Deci, primarul când va înțelege ce înseamnă un sidicat poate să-și dea cu părerea. Pare că este adeptul desfințării sindicatului. Așa ceva nu este posibil. La negocieri, fără mine nu va merge nimeni din partea sindicatului.

Acest conflict poate fi rezolvat instant, dacă cei care l-au pus director general, mă refer la PN,L îl demit pe director. Ar fi primul pas prin care noi am putea debloca această situație. Ca primă măsură asta ar fi soluția, după care noi în regim de urgență vom relua dialogul cu cel care va fi director. Negocierea contractelor de muncă”, a spus Vasile Petrariu.

Mai multe articole despre:
greva metrou conflict