MENIU

Greu de pensionat, fără 35.000 de euro. Marian Enache nu se dă dus de la CCR fără prime, pentru el și colegii lui

Marian Enache a devenit procuror CCR în 2016, iar din 2022 este președinte al Curții

Fostul șef al CCR ține morțiș, deși țara este cu buzunarele rupte, să primească acei 35.000 de euro sub formă de primă de pensionare. 

În ultima ședință a CCR cu el pe scaunul de șef, Marian Enache le-a propus colegilor ca CCR să trimită o adresă către Ministerul de Finanțe, prin care să explice că banii respectivi, prima de pensionare, să fie trecuți la cheltuieli cu bunuri, nicidecum ca bani pentru angajații Curții Constituționale.

Cu această speranță, Enache visa că cei de la Ministerul Finanțelor vor accepta și vor acorda banii respectivi. Sursele Realitatea spun că ceilalți judecători ai Curții care rămân în activitate s-au revoltat de această propunere și i-au explicat lui Marian Enache că nu este atributul plenului CCR să dea o astfel de decizie.

La finalul acestei ședințe s-a ajuns la concluzia că nu se pot pretinde acele prime de pensionare, cel puțin nu în acest moment. Legea este pusă în amânare, iar când nu vor mai fi măsuri de austeritate, banii vor fi virați până la urmă în conturile celor trei judecători care se pensionează acum. Adică, Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga.

Marian Enache și colegii din CCR iau bani cu două mâini, deși e austeritate. Bolojan consideră imorale primele de pensionare dar spune că sunt legale

Șeful austerității, Ilie Bolojan, susține că primele celor trei judecători de la CCR sunt nesimțite, dar nu și ilegale. 

Premierul a catalogat drept „imorale” dar „legale” primele uriașe pe care le vor judecătorii Curții Constituționale. Totodată, Bolojan susține că magistrații ar trebui să dispună de bani în bugetul instituției pentru a putea încasa aceste indemnizații. Mai exact, trei judecători CCR, printre care și fostul șef Marian Enache, ar urma să primească fiecare câte 180.000 de lei pentru încheierea mandatului.  

Mai multe articole despre:
prima pensie marian enache