MENIU

Gregorian Bivolaru, audiat la Poliţie

Gregorian Bivolaru se ascunde în Suedia

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, este audiat, la ora transmiterii acestei ştiri, la Poliţia Capitalei într-un dosar în care se investighează modul în care a reuşit să plece din ţară, au confirmat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, vrea să i se scadă din pedeapsă aproape un an, cât ar fi fost în custodia autorităţilor franceze şi suedeze, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti dispunând, luni, amânarea până în 6 octombrie a judecării contestaţiei la executarea pedepsei, pentru a fi trimise solicitări în acest sens la Curtea de Apel din Franţa şi la curtea supremă din Suedia, precum şi la Interpol.