MENIU

Gest INCONȘTIENT! Tot mai mulți oameni vor să se infecteze cu Covid-19 pentru a beneficia de certificatul sanitar. Un antivaccinist a murit răpus de virus

Protest Italia FOTO: Profimedia images

Antivacciniştii din Italia care încercau să se infecteze în mod deliberat cu coronavirus, pentru a se imuniza, au ajuns în unitățile de terapie intensivă ale spitalelor, iar unul dintre ei a murit după ce a contractat boala, scrie RAI1. 

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit din cauza coronavirusului săptămâna trecută, după ce a contractat virusul la o aşa-numită ''corona-party”, care a avut loc în Tirolul de Sud, în nordul Italiei.

Cel puțin trei persoane, inclusiv un copil, au fost spitalizate după ce au luat boala la astfel de petreceri din Italia. Doi dintre acești pacienți sunt acum la terapie intensivă.

Cei care încearcă să se infecteze intenţionat cu virusul o fac, de obicei, ca să obțină un ''permis verde”, care este acum o cerință obligatorie pentru a lucra în Italia, scrie news18.com

După ce astfel de pacienți au ajuns în spitale, polițiștii au declanşat anchete în acest sens, deoarece răspândirea în mod deliberat a Covid-19 este o crimă, în conformitate cu legile italiene.

Medicii spun că pacienții prezenţi la aceste petreceri se infectează cu bună știință pentru a dezvolta anticorpi și a nu mai fi nevoiţi să se vaccineze, deși avertizează că astfel de atitudini pot fi fatale și îi pot pune serios în pericol inclusiv pe tineri.

Patrick Franzoni, coordonatorul unității anti Covid-19 din Bolzano, a declarat pentru ziarul local Il Dolomiti că părinții antivaccinişti își pun copiii să participe la aceste ''petreceri corona. Petrecăreții se îmbrățișează, se sărută și îşi împart sticlele de băutură cu o persoană infectată. Alţii se adună, de asemenea, în jurul unui pacient care este imobilizat la pat și încearcă să inspire virusul.

Mai multe articole despre:
covid antivaccinist mort deces coronavirus pandemie