MENIU

George Simion: „Cred că un prim obiectiv poate fi bifat ca și îndeplinit, că suntem parte a societății bucureștene”

După anunțarea rezultatului alegerilor pentru Primăria București, George Simion a făcut declarații în care a subliniat faptul că formațiunea sa și susținătorii acesteia se consideră integrați în viața politică și socială a Capitalei. Liderul AUR a transmis că, în opinia sa, participarea la această competiție electorală a demonstrat prezența și relevanța mișcării suveraniste pe scena bucureșteană.

George Simion a transmis un mesaj în care a vorbit despre modul în care AUR a desfășurat campania și despre problemele întâlnite în procesul electoral. El a subliniat că formațiunea sa a lucrat cu resurse limitate, dar a rămas loială candidatului independent susținut, insistând asupra faptului că au existat numeroase forme de manipulare, inclusiv prin sondaje și exit-poll-uri  

„Vă vom ține la curent cu rezultatul numărătorii paralele pe care noi o desfășurăm. Așa cum a zis doamna Anca Alexandrescu, așteptăm rezultatele concrete finale, am văzut multe forme de manipulare mai ales în zilele în care nu ar fi trebuit să se facă campanie, am văzut felul în care sondajele de opinie și așa-zisele exit-poll-uri sunt folosite pentru a ridica și a coborî un candidat, noi în această campanie în care ne-am pus în slujba unui candidat independent pentru a menține unitatea mișcării suveraniste. Am dat dovadă de loialitate, vom face în următoarele zile după ce vedem rezultatele finale secție cu secție analiza acestei campanii și ce se putea face mai mult din punct de vedere politic.

Vreau să anunț de pe acum actuala guvernare că trebuia să facă ceva de foarte mult timp și cei care au fost la guvernare în acești ani nu au făcut ceva pentru democrație. În loc să avem mai multă democrație în România, avem mai puțină. Au anulat alegeri, nu au revenit la alegerea primarilor în două tururi. Cei 90 de parlamentari AUR sunt în slujba poporului român care i-a trimis în parlament și luptă pentru democrație și pentru transparență și vom vota orice proiect care își propune să aducă înapoi alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi. Am făcut o campanie cu resurse mult mai puține decât contracandidații noștri, am fost etichetați, puși la colț, ni s-a spus că Bucureștiul nu este un teritoriu favorabil din punct de vedere electoral, din punct de vedere al simpatiei cetățenilor pentru partide cum este AUR și celelalte partide care sunt aici și care au susținut-o pe doamna Anca Alexandrescu.

Cred că un prim obiectiv poate fi bifat ca și îndeplinit, că suntem parte a societății bucureștene și nimeni nu ne poate trimite la colț. Totodată, vreau să rog oamenii din secțiile de vot, pentru că sunt probleme cu buletinele de vot, sunt probleme cu diferite forme de manipulare și unii își proclamă victoria mult prea repede, să rămână în secția de vot la București și la Buzău unde am avut mari probleme cu primarii care nu respectă legile electorale, așa cum unele instituții media nu respectă această legislație și am văzut asta ieri și astăzi și garanții noștri și apărătorii votului românilor, indiferent care a fost acest vot, vom vedea, sunt oamenii din secții, care sunt acolo de la 5 dimineața și îi rugăm să facă acest efort pentru o pătură importantă pentru locuitorii din București și din Buzău și să rămână până la numărarea fiecărui vot și să se uite clar pentru că numărarea unei ștampile care a trecut pe partea cealaltă nu înseamnă un vot pentru candidatul guvernamental care este promovat în acest moment, ci înseamnă un vot pentru candidatul pentru care cetățeanul chiar a pus ștampila.

Alegem să ne comportăm democratic și să participăm la competițiile electorale în speranța că România va redeveni o democrație funcțională cum nu mai este din momentul 6 decembrie încoace. Dacă dorința unora este de a anula democrația și de a se pune în afara competiției democratice, competiției între partide, datoria noastră ca partide politice este să încurajăm democrația și să explicăm românilor că această guvernare care a anulat niște alegeri pentru că nu a câștigat cine trebuie în România, nu poate fi înlăturată în mod pașnic decât prin democrație. Este cel mai greu lucru să explici unor cetățeni să aibă încredere în democrație după un an în care democrația a fost călcată în picioare. Vă mulțumim din suflet și vom reveni și vă vom informa cu privire la rezultatul numărătorii noastre paralele și cu declarații din partea membrilor partidelor noastre și grupului de inițiativă care a susținut-o pe doamna Alexandrescu pe parcursul acestei seri. Mulțumim.”

Anca Alexandrescu, prima reacție după anunțarea primelor rezultate: „Voi continua să apăr interesele românilor”

Mai multe articole despre: