MENIU

George Simion a ajuns la INML: A condus jumătate de an cu permisiul suspendat, dar acuză poliția că nu i-a spus

George Simion - Președinte AUR

George Simion - liderul AUR a ajuns, vineri, la INML, după incidentul din Piața Vitoriei, de noaptea trecută.

„Noaptea trecută, la 3 noaptea, mi s-a comunicat că nu am dreptul să conduc, că mi-au suspendat dreptul din 22 aprilie, de când am făcut un accident minor. Eu nu știam despre acest lucru, nu am primit nicio înștiințare că nu am dreptul să conduc. Am doar o ordonanță de clasare, este singurul document care mi-a parvenit.

Noi bănuim că ni s-au făcut mai multe dosare penale care la momentul potrivit se activează.

Am fost dus la poliție, s-a tras de timp până când autocarul nostru a fost percheziționat. Dorința forțelor de ordine a fost să scoată autocarul de acolo. Autocarul era parcat neregulamentar, dar nu încurca traficul.

Nu sunt inconștient să conduc fără permis. Știu că suntem luați în vizor”, a spus George Simion, la INML.

„Nu mi-au spus motivul pentru care mi s-a suspendat permisul. Era o tamponare minoră, am intrat într-un carambol pe centura Buzăului. A apărut la momentul potrivit acest dosar penal despre care nu aveam idee.

Persoana cu care am avut tamponarea în aprilie m-a sunat la trei zile după și mi-a aspus că are amețeli, i-am spus să meargă la spital. Nu știu ce a făcut, o să-l sun”, potrivit lui Simion.

A fost scandal de proporții în fața Guvernului, la 3 dimineața. Liderul AUR, George Simion, a fost ridicat de mascați, din autocarul partidului. Simpatizanții extremiști s-au îmbrâncit cu polițiștii, iar Simion a fost dus la secție. În cele din urmă, autocarul a ajuns la poliție, iar liderul AUR acuză oamenii legii că vor să-i „plaseze” microfoane și droguri în autocar. 

Confruntările dintre oamenii legii și simpatizanții lui George Simion au izbucnit în toiul nopții la un protest din Piața Victoriei.

Tot aici, George Simion a aflat că are permisul de conducere suspendat de luna trecută, iar acum este urmărit penal. Liderul AUR s-a blocat chiar în autocarul partidului plasat în fața Guvernului, de unde a și fost săltat de mascați. 

Mai multe articole despre:
simion inml politie permis