MENIU

Gazprom a mărit livrările spre Ungaria, principalul susținătoare a cauzei Rusiei în fața UE

Terminal Gazprom

Gigantul energetic rus Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream, care aduce gazele prin Serbia. Confirmarea a venit de la un reprezentant al MAE ungar, în condițiile în care premierul Viktor Orban este cel mai înverșunat aparător al cauzei Rusiei și oponent al sancțiunilor UE împotriva regimului Putin.

Conform unui acord ulterior, Gazprom a început să suplimenteze fluxurile de gaze către Ungaria, vineri, a declarat într-un comunicat secretarul de stat al Ministerului de Externe ungar, Tamas Menczer.

Ungaria a stocat 2,84 miliarde de metri cubi de gaze până la jumătatea lunii iulie, cel mai scăzut nivel din acea perioadă din ultimii cinci ani, pe baza datelor furnizate de autoritatea naţională de reglementare a energiei.

Ungaria, care este dependentă în proporţie de 85% de gazul rusesc, se opune ferm ideii oricăror sancţiuni UE asupra importurilor de gaze ruseşti, iar prim-ministrul Viktor Orban a făcut lobby intens pentru a obţine pentru țara sa o scutire de la sancţiuni, relatează Reuters

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a menţinut ceea ce numeşte relaţii pragmatice cu Moscova de la invadarea Ucrainei de către Rusia, creând tensiuni cu unii aliaţi ai Uniunii Europene dornici să adopte o linie mai dură, potrivit News.ro.

 

Mai multe articole despre: