MENIU

GALERIE FOTO. A salvat o URSOAICĂ, dar ce s-a întâmplat pe urmă a șocat pe toată lumea

Un pădurar care a salvat o ursoiacă a trecut prin clipe de groază. Aceasta a fost atacat chiar de animalul pe care îl salvase.

Anunțul a fost făcut chiar de Direcția Silvică Băcău.

Unul din colegii noștri de la Direcția Silvică #Bacău a fost grav rănit în timpul operațiunii de eliberare și relocare a două ursoaice prinse în lațurile puse lângă gospodăriile din localitatea Mănăstirea Cașin, în zona Ghiona. Specialiștii #Romsilva, alături de un medic veterinar și angajați ai Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului Bacău, au tranchilizat cele două ursoaice, una de 5 ani și alta de 3 ani, din care una aflată într-un prun, riscând să se asfixieze. După tranchilizare și eliberarea din lațuri, medicul veterinar a tratat rănile ursoaicelor, acestea fiind relocate departe de zonele locuite. Specialiștii Romsilva au rămas în perimetru până când ursoaicele își revin după tranchilizare, moment în care una din cele două ursoaice l-a atacat pe unul din colegii noștri, rănindu-l grav. Acesta a fost internat cu mâna fracturată și plăgi la picior și la nivelul feței. Din 2006 până în prezent, specialiștii de la Bacău au reușit să salveze și să relocheze un număr de 32 de urși, din care 5, anul acesta”, se arată într-o postare. 

Mai multe articole despre:
pădure urs atac urs urs atac