MENIU

Gabriela Firea, atac la Nicușor Dan: Atât îl preocupă, răfuieli ieftine. Și demolări!

Gabriela Firea, atac la Nicușor Dan: Atât îl preocupă, răfuieli ieftine. Și demolări! (foto: Inquam)

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, il acuză pe succesorul ei, Nicușor Dan, că nu este preocupat de problemele majore ale bucureștenilor, ci de a-i plăti polițe politice. Reacția fostului edil vine după ce Dan a anunțat că Primăria Generală a renunțat la procesele intentate în vremea administrației Firea împotriva unor jurnaliști, publicații și chiar persoane.

"N-are treaba cu apa calda si caldura, cu ninsoarea, cu traficul, cu poluarea, cu santierele blocate...are treaba cu rafuielile ridicole! Azi, faza pe dosare. Atat îl preocupa. Si demolarile! In interes personal!", a scris Firea, într-o postare pe o rețea de socializare.
 
"Plangerile formulate de Directia juridica a Primariei Capitalei in mandatul meu se refera la restabilirea adevarului privind actiunile institutiei primarului general, a directorilor, functionarilor publici. Ne-am indreptat impotriva celor care au lansat informatii false despre Primaria Capitalei. Am dorit ca in instanta sa fie aparata activitatea noastra care a fost in conformitate cu spiritul si litera legii", a explicat fostul edil de ce a intentat anumite procese. 
 
"Daca pe noul primar nu îl intereseaza adevarul, corectitudinea si onorabilitatea institutiei pe care o conduce, este problema lui. Nici nu ma mira!", mai scrie Firea.
 
Gabriela Firea îl mai acuză pe Nicușor Dan să ar fi făcut trafic de influenta pentru "niște interlopi care si-au construit casa pe domeniul public, in parc, in dispretul legii", iar din această perspectivă "nu poate fi decat o persoana care dispretuieste legea, institutiile statului, care nu da doi bani pe colegii sai din primarie si pe adevar".
 

Luni, Nicușor Dan a anunțat că a renunțat la 8 procese intentate de Gabriela Firea. Alte trei acțiuni au fost pierdute în prima instanță, iar alte cinci au fost pierdute definitiv.

Mai multe articole despre: