MENIU

Funcționarii publici avertizează: Statul va face concedieri colective în 2018!

Concedieri

Funcționarii publici atrag atenția că anul 2018 va aduce disponibilizări colective în instituțiile publice, în contextul în care bugetele propuse pentru anul viitor vor obliga angajatorii publici să treacă la concedieri.

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici- caracterizează proiectul de buget pentru anul 2018 ca fiind un act normativ premergător disponibilizărilor colective în cadrul administrației publice locale și centrale.

"Atragem atenția că sumele proiectate pentru cheltuielile de personal aferente anului 2018, care au crescut cu un procent mult mai mic decât necesarul, vor obliga angajatorii publici să aplice dispozițiile art. 5 din OUG 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare în anul 2018, în sensul că, pentru a se putea încadra în buget și pentru a plăti integral drepturile de natură salarială, vor fi nevoiți să aprobe numărul maxim de posturi în funcție de sumele alocate pentru cheltuielile cu personalul", se arată în documentul semnat de Sebastian Oprescu, șeful funcționarilor publici.

Prin urmare, creșterea salariului minim pe economie precum și majorarea salariului brut al angajaților pentru a nu li se diminua salariul net ca urmare a aplicării noilor reglementări din Codul Fiscal ar obliga angajatorii să aloce pentru cheltuielile de personal un buget mult mai mare decât cel indicat prin proiectul de act normativ privind bugetul pentru anul 2018.

"Având în vedere cele prezentate mai sus, facem apel către toți parlamentarii pentru a analiză această situație și pentru a hotărâ majorarea fondului de salarii în vederea preveniriii concedierile colective din administrația publică", mai spun funcționarii publici.

Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, SNFP, reprezintă funcționării publici și personalul contractual din administrația publică centrală și locală.