MENIU

Fotografiile care au şocat Rusia: Viaţa unei fetiţe de doi ani alături de dependenţi de droguri

Fotografiile care au şocat Rusia

Un proiect fotografic din 2008 care documentează viaţa unei fetiţe din Rusia alături de părinţii ei dependenţi de droguri a provocat reacţii de revoltă când autoarea a publicat fotografiile pe internet.    

Intitulat "Another Family" / "O altă familie", proiectul Irine Popova, din Rusia, conţine fotografii cu Asfina, o fetiţă în vârstă de doi ani, înconjurată de ţigări, violenţă, droguri şi neglijenţă în casa în care trăieşte împreună cu părinţii ei, care sunt dependenţi de droguri, scrie dailymail.co.uk.

Imaginile au declanşat indignare la nivel naţional în Rusia din cauza problemelor de etică pe care le ridică rolul autoarei în această situaţie: trebuie fotograful să rămână un simplu observator sau poate interveni pentru a salva un copil dintr-un mediu care îi poate dăuna?

Lilia şi Paşa, părinţii copilului, au fost surprinşi de Popova în scene din viaţa lor de zi cu zi, în timp ce fiicei lor îi era permis să se plimbe pe marginea unei ferestre deschise sau să se joace cu ţigări.

Când fotografiile au fost expuse în Sankt Petersburg, au fost nominalizate pentru premii, dar atunci când imaginile au ajuns pe internet, au fost aproape de a declanşa o anchetă oficială a poliţiei, în timp ce o campanie a fost demarată pentru a o lua pe Anfisa de lângă Lilia şi Paşa şi a o plasa într-un orfelinat.

VEZI FOTO IRINAPOPOVA.NET

Reacţiile de furie au fost îndreptate mai ales către Popova, care avea 21 de ani când a făcut fotografiile, în 2008, blamând decizia ei de a nu interveni. Tânăra a fost etichetată drept oportunistă pentru ca a primit un beneficiu de pe urma celor doi dependenţi de droguri şi pentru că nu a alertat nicio autoritate.

"Nu mi-am putut imagina deloc aceste reacţii", a spus Irina Popova. "Poate este ciudat, dar intenţia mea a fost să vorbesc despre posibilitatea iubirii la marginea societăţii şi am sperat să creez mai multă empatie, să construiesc o punte între oameni şi să ridic atenţia asupra faptului că nu este uşor să creşti un copil".

Reacţiile negative primite au luat-o prin surprindere pe Popova, care susţine că ceea ce este ilustrat în fotografii nu reprezintă întregul adevăr despre viaţa Anfisei.

"Adevărul este că viaţa e complexă şi există multe situaţii prea complicate ca să fie judecate", a spus fotografa, care susţine că imaginile surprinzătoare nu sunt mai mult de atât şi că nu reprezintă abilitatea Paşei şi a Liliei de a-şi creşte fiica. "Mi s-a părut important să îi fac pe oameni să se gândească mai mult la nivelul de adevăr la care de obicei preferă să nu se gândească".

Proiectul a început când Irina Popova a călătorit spre Saint Petersburg cu intenţia de a crea un eseu fotografic despre "sentimente". După o încercare eşuată de a capta ce dorea într-un club de noapte, a văzut o femeie care urina în stradă la ora 2 dimineaţa în timp ce împingea un copil într-un cărucior.

Tânăra a vrut să-i facă o fotografie, iar femeia, Lilia, a invitat-o în apartamentul ei pentru mai multe fotografii. Acolo Popova a descoperit o familie care locuia într-o singură cameră, cu bucătărie şi baie comunale. S-a mutat acolo pentru două săptămâni şi a început să facă fotografii.

Lilia şi Paşa au venit şi la evenimentul de lansare a fotografiilor, la galeria din Sankt Petersburg, în 2008, când imaginile nu erau cunoscute şi pe internet.

Paşa s-a supărat pe Irina Popova din cauza disputei ei cu poliţia, iar acum refuză să îi vorbească. Lilia nu a avut o reacţie vehementă, dar la şase luni după controversă a dispărut şi a lăsat-o pe Anfisa cu tatăl său. A căutat tratament pentru dependenţa ei, iar în prezent lucrează într-un magazin de haine din Sankt Petersburg.

Paşa lucrează acum cu jumătate de normă ca electrician şi are grijă de fiica lui, alături de noua sa parteneră şi de fiul acesteia, iar Anfisa merge la şcoală.