MENIU

VIDEO Incendii de vegtație URIAȘE pe dealurile Buzăului. Pompierii au intervenit cu efective sporite

Intervenție a pompierilor (foto: buzau.net)

Sute de hectare de vegetație au ars pe dealurile Buzăului. Flăcările au izbucnit în Beceni, dar din cauza vântului, focul s-a extins la câmpurile din mai multe localități. 

Zeci de pompieri, ajutați de localnici, au intervenit pentru stingerea incendiilor. Pentru că terenul era greu accesibil, salvatorii au adus cu ei echipamente specifice, ca să ajungă în zonele afectate. Incendiul de vegetație a cuprins o suprafaţă de aproximativ 400 de hectare. 

Pentru gestionarea situației, în cadrul misiunii au fost angrenate: o autospecială de stingere cu apa și spumă, un ATV, 3 autospeciale de transport personal, iar pentru că terenul este greu accesibil, la intervenție au participat 2 ofițeri și peste 20 de subofițeri echipați cu mijloace de primă intervenție, turbosuflante și atomizoare portabile, ce au putut fi transportate către zonele țintă, potrivit Buzau.net.

video: Iulian Bunilă