MENIU

FOTO GALERIE Regina Elisabeta a II-a împlinește azi 96 de ani. Noi imagini de colecție

Regina Marii Britanii și Irlandei de Nord împlinește azi 96 de ani. Cu această ocazie, familia regală a publicat pe serie de fotografii, atât din copilărie și tinerețe, cât și cea mai recentă, realizată în luna martie. Și Familia Regală a României a transmis un mesaj de felicitare celui mai longeviv monarh britanic, cu o domnie pe peste 70 de ani.

Cu o zi înainte, familia regală a publicat pe reţelele de socializare o nouă fotografie a suveranei, în care aceasta apare între 2 ponei, în grădinile Castelului Windsor. Fotografia a fost realizată de Henry Dallal, cel care a fost desemnat să realizeze un portret oficial al suveranei cu ocazia aniversării a 90 de ani, scrie cotidianul britanic Daily Mail.

 

Cu câteva zile în urmă, prinţul Harry şi Meghan Markle au vizitat-o pe Regină, după care acesta a declarat, pentru postul american NBC, că bunica sa îşi păstrează „un foarte bun simţ al umorului” și că au vorbit „despre lucruri pe care ea nu le poate vorbi cu nimeni altcineva”, a asigurat Harry.

Și Casa regală a României a transmis un mesaj de felicitare.