MENIU

Fostul președinte al CJ Botoșani și socrul său, trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest față de Florin Țurcanu, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată.

În același dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, și Aristomel Anușca, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență în formă continuată și complicitate la spălare a banilor în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iunie 2013-septembrie 2014, în calitate de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu a pretins și primit de la administratorul mai multor firme din Botoșani, sume de bani și alte foloase materiale în cuantum de 272.906,16 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea lui Aristomel Anușca (socrul lui Florin Țurcanu), situat în municipiul Botoșani, la care se adaugă și cheltuieli privind achiziționarea unor aparate și bunuri de uz casnic.

Acesta din urma, de altfel, l-a și ajutat pe ginerele său, Florin Țurcanu, în sensul că a intermediat primirea banilor și a foloaselor necuvenite.

În schimbul acestor foloase, Florin Țurcanu i-a promis omului de afaceri că își va folosi influența dată de ascendentul funcției pe care o deține, pentru a interveni asupra unor funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani și din cadrul a două primării de comună de pe raza aceluiași județ, Dângeni și Avrămeni, astfel încât să fie atribuite, prin încredințare directă, 3 (trei) contracte de lucrări și furnizare de bunuri, în valoare de peste 600.000 lei, firmelor administrate de omul de afaceri, lucru care s-a și întâmplat ulterior.

De asemenea, inculpatul a pretins că are influență și că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitație, funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani, cu atribuții în materia achizițiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze una din firmele omului de afaceri pentru câștigarea unor licitații publice privind contracte de execuție lucrări a căror finanțare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat și bugetul local.

În realizarea mecanismului infracțional, pentru mascarea acțiunilor sale și a înțelegerii avute cu omul de afaceri, Florin Țurcanu a interpus drept paravan mai multe firme, beneficiind de sprijinul socrul său, Aristomel Anușca, care a interacționat cu aceste firme și cu omul de afaceri, prin alți martori intermediari indicați de Florin Țurcanu.

Concret, în perioada august 2013- ianuarie 2015, Aristomel Anușca l-a ajutat pe Florin Țurcanu să ascundă și să disimuleze adevărata natură a provenienței, a dispoziției și a proprietății imobilului din municipiul Botoșani care a fost construit și finanțat gratuit de una din firmele omului de afaceri cu suma de 272.906,16 lei, cunoscând că bunurile astfel dobândite provin din săvârșirea unei infracțiuni.

Acțiunile desfășurate de complicele Aristomel Anușca au constat în încheierea, la data de 08 august 2013, unui contract de antrepriză fictiv cu o societate comercială paravan, pentru construirea imobilului, în scopul ascunderii și disimulării beneficiarului real al construcției imobilului –Florin Țurcanu - precum și a originii reale a materialelor de construcție și a manoperei gratuite folosite la construcția imobilului. Materialele care proveneau de la firmele controlate de omul de afaceri, nu au fost facturate nici către firma paravan, nici către Aristomel Anușca.

De asemenea, Aristomel Anușca l-a ajutat pe Florin Țurcanu să dobândească sume de bani în cuantum total de 156.238 lei remise gratuit de omul de afaceri și care, în final, au ajuns prin intermediul lui în contul bancar al firmei paravan, pentru a crea aparența că cea care a executat lucrările a fost firma paravan și nu firma omului de afaceri favorizat de Florin Țurcanu.

După finalizarea lucrărilor de construcție, Aristomel Anușca, la indicațiile transmise de Florin Țurcanu prin intermediari, a făcut demersuri la instituțiile și firmele abilitate, pentru a-l ajuta să ascundă și să disimuleze proprietatea asupra imobilului dobândit din săvârșirea unei infracțiuni.

Acțiunile efectuate de Aristomel Anușca au urmărit ca imobilul să figureze în evidențele primăriei municipiului Botoșani și ale OCPI Botoșani pe numele său și nu al inculpatului Țurcanu Florin și au fost realizate în scopul eludării legii, respectiv pentru ca inculpatul să nu figureze în evidențele fiscale și cadastrale cu bunuri proprii, dar și pentru a zădărnici aplicarea art. 20 din Legea nr. 78/2000 privind obligativitatea instituirii măsurilor asiguratorii în cazul în care Florin Țurcanu avea să fie cercetat pentru o infracțiune de corupție.

În vederea confiscării speciale, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra imobilului aflat în proprietatea lui Aristomel Anușca, care a format obiectul infracțiunii de trafic de influență.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Mai multe articole despre:
DNA CJ Botosani