MENIU

Fosta vila a lui Irinel Columbeanu a luat foc

Incendiu

Incendiu puternic la fosta vilă a lui Irinel Columbeanu.

UPDATE: După ce inițial incendiul fusese aproape stins și nu mai exista flacără deschisă, în jurul ore 18:30 incendiul a reizbucnit foarte puternic. Pompierii intervin chiar acum.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la o vilă din Izvorani, pompierii intervenind cu zece autospeciale şi două autoscări pentru stingerea flăcărilor, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

"Este localizat (...) nu se mai vede flacără, e doar fum, în următoarele minute se vor mai retrage o parte dintre autospeciale, că nu mai sunt necesare acolo", a spus Daniel Vasile.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul care a cuprins o vilă P+1 de pe strada Jandarmeriei din Izvorani s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi. Au fost alertate, în total, zece autospeciale de stingere şi două autoscări.

Incendiul s-a extins de la subsol către parter şi etaj şi s-a acţionat circular, pe toate laturile clădirii. Alimentarea cu apă se face din lac şi de la Complexul Olimpic Izvorani. 

Mai multe articole despre: