MENIU

Fost primar condamnat la închisoare după ce și-a favorizat fiul. Prejudiciul se ridică la aproape 250.000 de lei

Fost primar condamnat la închisoare după ce și-a favorizat fiul

Un fost edil PNL al unei comune din Bihor a fost condamnat la un an de închisoare după ce și-a favorizat fiul în perioada în care a fost primar. 

Edilul i-ar fi oferit fiului său un post de șofer în cadrul administrației locale, iar între anii 2012 și 2021 ar fi semnat 15 acte administrative privind reîncadrarea, majorarea salariului și alte modificări ale raporturilor de muncă ale acestuia.

Prejudiciul se ridică la aproape 250 de mii de lei. Pe lângă pedeapsa primită, fostul primar a primit interdicția de a fi ales în funcții publice sau de a ocupa funcții ce implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de trei ani. 

În plus, a fost obligat să plătească statului suma de 1.400 de lei, sumă ce reprezintă cheltuieli judiciare. 

Mai multe articole despre:
fiu inchisoare primar PNL