MENIU

Fost ministru al Muncii face PRAF voucherele de 50 de euro: Un sistem ridicol, birocratic și umilitor

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în regimul Orban, susține că sistemul cardurilor sociale în valoare de 250 de lei a fost prost gândit, iar efectele sunt negative pentru numeroși români. În exclusivitate la Realitatea Plus, Alexandru a afirma că metodele de sprijin ar fi trebuit gândite într-un mod mai eficient pentru beneficiari, deoarece birocrația excesivă îi va face pe mulți să nu poată beneficia de acest sprijin.

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în regimul Orban, a criticat filozofia de ansambul a sistemului cardurilor sociale pentru că, spune ea, va crea tensiuni sociale între categorii  sociale și așa defavorizate.

"Se vede cu ochiul liber că toate aceste măsuri sunt menite să-i ajute pe cei care au muncit mai puțin și au venituri mai mici, dar Guvernul nu are niciun răspuns pentru oamenii care au stagiul complet de cotizare. Pentru ei, creșterea pensiilor s-a făcut cu 10%. PNRR, cu tot pragul de limitare la 9,8% din PIB pentru bugetul pe pensii, cum spune PSD, tot ar fi permis o majorare până spre 15%, zic eu și se vede cât de necesară era această mărire în condițiile în care prețurile și inflația au explodat", a afirmat Alexandru.

CEI CARE AU MUNCIT SE VOR SIMȚI CA NIȘTE FRAIEIRI

Fostul ministru a subliniat o altă deficiență, care-i vizează chiar pe cei cărora le sunt destinate cardurile. 

"Ce fac oamenii fără adăpost cu mâncarea pe care o cumpără. O iau și o duc pe bancă în parc? Adică este evident că măsurile pe care le-au luat, sunt, pe de-o parte, nerespectuoase pentru cei care au muncit toată viața, fiindcă ajungi să te simți un fraieri uitându-te că cei care au muncit mai puțin, cu toate aceste tipuri de ajutoare, ajung să câștige mai mult decât un om care  a muncit toată viața. Aceste măsuri frizează și ridicolul, cum dădeam exemplul distribuirii tichetelor către oamenii fără adăpost. Statul ar fi trebui să le permită să aibă acces la hrană caldă, în instituții specializare, în locul acestui sistem care atinge, de la un punct încolo, ridicolul," a afirmat Violeta Alexandru, în emisiunea "Controversat" de la Realitatea Plus.