MENIU

Schimbare majoră în educație: evaluarea psihiatrică devine obligatorie pentru angajarea în școli

Toți profesorii vor trebui să meargă la psiholog dacă vor dori să mai lucreze în școli.

O schimbare importantă intră în vigoare în sistemul de învățământ din România. Începând cu acest an, toate persoanele care vor să lucreze în școli vor trebui să treacă și printr-o evaluare psihiatrică, nu doar prin controalele medicale obișnuite.

Măsura îi vizează pe profesori, dar și pe personalul didactic auxiliar și administrativ. Noua regulă apare într-un ordin comun al miniștrilor educației și sănătății, publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul nr. 55/3.335/2026, care se aplică inclusiv pentru funcțiile de conducere din școli și grădinițe.

Angajații din școli vor trebui să meargă la psiholog

Concret, oricine vrea să participe la un concurs pentru un post în învățământ trebuie să prezinte un certificat medical.

„Înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcții didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum și a unei funcții de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar este condiționată de prezentarea certificatului medical emis de medicul specialist de medicina muncii”, potrivit noului ordin.

Acest certificat nu poate fi obținut fără o evaluare psihiatrică.

„Emiterea certificatului medical (…) se realizează în baza avizului medicului specialist psihiatru, a adeverinței medicale eliberate de medicul de familie și a consultației specifice de medicina muncii”, se precizează la articolul 2.

Cine trebuie să respecte noua regulă

Regula se aplică tuturor celor care vor să intre în sistemul de învățământ preuniversitar, indiferent de rol:

-profesori

-personal didactic auxiliar

-personal administrativ

-candidați la funcții de conducere, îndrumare și control

Cu alte cuvinte, nu mai este suficientă doar o evaluare medicală generală. Candidații trebuie să demonstreze că sunt apți și din punct de vedere psihic. Ordinul permite și evaluări suplimentare, dacă este cazul.

„La evaluarea medicală (…) medicul specialist de medicina muncii poate solicita o examinare medicală de specialitate suplimentară, în baza scrisorii medicale”. Decizia finală privind aptitudinea pentru post aparține medicului de medicina muncii, pe baza tuturor documentelor.

Ce probleme medicale pot bloca angajarea

Documentul include și un barem medical care menționează afecțiuni ce pot împiedica înscrierea la concursuri. Acestea sunt considerate contraindicații relative și trebuie declarate în evaluările medicale.

Printre ele se numără:

-tulburări psihice organice

-tulburări cauzate de consumul de alcool sau substanțe

-schizofrenie și tulburări delirante

-tulburări bipolare

-depresii severe

-tulburări de personalitate

-tulburări anxioase severe

-tulburări obsesiv-compulsive severe

Lista include și alte probleme medicale relevante pentru activitatea didactică:

-tuberculoză pulmonară activă (inapt până la vindecare)

-afecțiuni grave ale vocii sau aparatului fonator

-vedere dublă (diplopie)

-epilepsie rezistentă la tratament

-tulburări de vorbire precum afazia sau disartria

Toate aceste afecțiuni trebuie menționate în documentele medicale eliberate de specialiști.

De ce a fost introdusă măsura

Decizia vine pe fondul unor discuții mai vechi legate de comportamentul cadrelor didactice și de nevoia unor criterii mai clare la angajare. Legea educației prevede deja că personalul din învățământ trebuie să fie „apt din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției”, conform Edupedu.ro.

În mediul universitar, evaluarea psihiatrică este deja obligatorie o dată la patru ani pentru cadrele didactice și personalul auxiliar. Noua reglementare extinde această abordare și în învățământul preuniversitar și introduce un control mai clar încă din etapa de angajare.

Mai multe articole despre:
psiholog scoala angajare in scoli scoala