MENIU

Ford acuză:"Pierdem 80 de euro per maşină din cauza drumurilor. Programul Rabla avantajează Dacia"

Valerio Brenciaglia îi ia locul lui Zoltan Brassai la conducerea Ford România. Cei doi manageri au discutat astăzi cu jurnaliştii şi au enumerat problemele pe care al doilea constructor auto al ţării le are: infrastructura e la pământ, iar Dacia e avantajată de programul Rabla, potrivit automarket.ro.

Ford România a anunţat astăzi o schimbare majoră la nivel de management. Directorul General al biroului românesc Ford, Zoltan Brassai, a fost avansat pe o poziţie de Brand Director în cadrul Ford Europe, iar locul acestuia va fi luat de italianul Valerio Brenciaglia. În vârstă de 45 de ani, Brenciaglia a ocupat poziţii în zona de Vânzări, Marketing şi Servicii în cadrul birourilor Ford din Europa, fiind activ pentru perioada 2012-2013 şi în România, unde a fost Directorul de Marketing al diviziei Ford din ţara noastră.

Infrastructura, eterna problemă

În cadrul discuţiei pe care cei doi manageri au avut-o astăzi cu jurnaliştii, aceştia au atacat din nou problema infrastructurii din România, considerată mult sub nevoile unei companii mari care investeşte în România. Deşi au refuzat să comenteze informaţiile conform cărora fabrica din Craiova va construi noul SUV de clasă mică EcoSport pe lângă B-Max, cei doi oficiali confirmă faptul că una dintre marile probleme ale uzinei din Oltenia este reprezentată de lipsa infrastructurii.

Mai multe articole despre:
România italian Ford acuză Birou conduce