MENIU

FOCAR de coronavirus la Institutul Oncologic Iași! CÂȚI medici și pacienți s-au infectat

FOCAR de coronavirus la Institutul Oncologic Iași! CÂȚI medici și pacienți s-au infectat

Este focar COVID-19 laa Institutul de Oncologie din Iași! Direcția de Sănătate Publică a anunțat că numărul infectărilor a crescut în ultimele două zile. În plus, în Iași au fost raportate primele cazuri de COVID-19 la copii. 

Pentru prima dată de la începutul anului, DSP a anunţat sâmbătă depistarea unui focar la Institutul Regional de Oncologie, iar duminică a anunţat descoperirea unor noi cazuri după investigaţii suplimentare realizate în cadrul unei anchete epidemiologice, scrie ziaruldeiasi.ro.

În total au fost depistaţi trei angajaţi şi trei pacienţi de la Secţia de Îngrijiri Paliative a unităţii medicale.

Potrivit ultimelor informații, nu s-a anunțat dacă toți angajaţii spitalului au fost sau nu vaccinaţi anti-COVID-19. 

De asemenea, în acest weekend, au fost confirmate primele cazuri de infectare la copii. Este vorba de 3 copii internați în secția ATI-COVID-19 a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, care se află în stare gravă, potrivit bzi.ro.

În judeţul Iaşi au fost confirmate 113 cazuri noi de COVID-19 peste weekend, la persoane care nu au mai fost infectate. 

În raportarea transmisă de autorități luni, în ultimele 24 de ore la nivelul întregului județ Iași au mai fost confirmate 29 de cazuri, incidența cumulată la mia de locuitori fiind de 0,42.