MENIU

Foștii miniștri, Radu Stroe și Ramona Mănescu, vor fi audiați în dosarul accidentului de la Apuseni

Foştii miniştri Ramona Mănescu şi Radu Stroe au fost citaţi, marţi, la Parchetul ICCJ pentru a da declaraţii în dosarul privind accidentul aviatic din munţii Apuseni, dar audierea lor a fost amânată pentru o dată ulterioară, întrucât aceştia nu s-au putut prezenta, potrivit unor surse judiciare.

Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor, şi Radu Stroe, fost ministru al Internelor, au fost citaţi, săptămâna trecută, să se prezinte în 9 decembrie la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiaţi în legătură cu producerea accidentului din munţii Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion au murit, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate. Cei doi foşti miniştri au anunţat procurorii că, din motive obiective, nu se pot prezenta marţi, astfel că audierea acestora a fost amânată pentru o dată ulterioară. Şi şeful STS, Marcel Opriş, va fi chemat la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în acelaşi dosar, au mai spus sursele citate, fără a precizat data la care acesta va fi audiat.

 Mai multe pe Mediafax