Fiul lui Sile Cămătaru are din nou probleme cu legea. A fost arestat preventiv după ce și-ar fi agresat fizic propriul copil de 12 ani
Un nou scandal îl vizează pe fiul lui Sile Cămătaru, Vasile Daniel Balint, în vârstă de 28 de ani. Acesta este acuzat că și-ar fi lovit copilul de 12 ani, într-un incident petrecut în luna august, pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei.
UPDATE - Fiul interlopului Sile Cămătaru, Balint Vasile Daniel, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii au stabilit că și-a agresat copilul de doar 12 ani, în plină stradă, sub privirile trecătorilor. Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 3 București, la propunerea Parchetului, care a cerut măsura extremă în urma probelor adunate.
Potrivit anchetatorilor, minorul nu locuiește cu tatăl său, fiind crescut de bunicii materni. Polițiștii s-au sesizat din oficiu, după ce imaginile și informațiile legate de presupusa agresiune au ajuns în atenția autorităților, chiar dacă nicio plângere oficială nu a fost depusă.
Ce s-ar fi întâmplat în ziua incidentului
Conform surselor apărute în presă, între tată și fiu ar fi izbucnit o discuție în contradictoriu. Minorul ar fi fost sunat de un alt copil, iar acesta l-ar fi jignit pe tatăl său. Fiul lui Sile a reacționat atunci când a aflat că băiatul nu a ripostat când a fost lovit.
Tânărul s-ar fi enervat și, potrivit martorilor, ar fi reacționat violent, lovindu-și copilul cu palmele și pumnii chiar pe stradă. Incidentul ar fi fost observat de trecători, însă nimeni nu a sesizat imediat poliția.
Ancheta deschisă de autorități
După ce cazul a ajuns în atenția oamenilor legii, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție au demarat o anchetă pentru a clarifica situația. În urma verificărilor, Vasile Daniel Balint a fost chemat miercuri la audieri.
„În cauză s-a deschis un dosar penal pentru violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice. Investigațiile continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc fapta”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Municipiului București.
Familia refuză emiterea unui ordin de protecție
Deși ancheta este în desfășurare, mama și bunicii materni ai minorului, care îl au în grijă, au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu și nu au dorit să formuleze o plângere penală împotriva tatălui copilului.
Poliția a anunțat că s-a luat legătura cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, care va verifica situația familială și va dispune măsurile necesare pentru protejarea interesului minorului.