MENIU

US Open 2017: Finală 100% americană la feminin, după 15 ani

Veste ORIBILĂ de la US OPEN. Jucătoarea noastră a fost eliminată

Jucătoarele americane de tenis Sloane Stephens și Madison Keys vor disputa prima lor finală de Mare Șlem, după ce au reușit să câștige partidele din penultimul act al Openului Statelor Unite, programate joi la Flushing Meadows.

Sloane Stephens (24 ani), numărul 83 mondial, revenită în competiție în luna iulie, după o pauză forțată de 11 luni, din cauza unei accidentări, a învins-o în trei seturi, 6-1, 0-6, 7-5, pe compatrioata sa Venus Williams (37 ani, locul 9 WTA).

După ce fiecare dintre cele două jucătoare a dominat categoric câte un set, jocul s-a echilibrat în setul decisiv, câștigat cu 7-5 de Stephens, care a părut mai puțin nervoasă decât experimentata sa adversară.

Madison Keys (22 ani, locul 16 WTA) a acces la rândul ei în ultimul act la US Open după care surclasat-o în mai puțin de o oră, cu 6-1, 6-2, pe conaționala CoCo Vandeweghe.

Stephens și Keys se vor înfrunta sâmbătă în prima finală 100% americană de la US Open după cea din 2002, în care Serena Williams a învins-o cu 6-4, 6-3 pe sora sa mai mare Venus Williams.

Mai multe articole despre:
US OPEN 2017