MENIU

Final de drum pentru parcarea gratuită în București. Peste 80.000 de șoferi cu mașini electrice și hibrid vor plăti taxa de 5 lei pe oră

Cum a ajuns parcarea în București o afacere pentru privați, în dauna cetățenilor

Edilul-șef a găsit sursa de bani de care tot duce lipsă, de când s-a făcut primar: anulează parcările gratuite, chiar și pentru mașini electrice și hibrid.

Capitala se pregătește pentru o schimbare majoră în politica de mobilitate urbană, după ce Primăria Municipiului București a pus în transparență decizională proiectul care elimină una dintre cele mai populare facilități verzi. Începând cu data de 1 mai 2026, posesorii de autoturisme electrice și hibrid nu vor mai putea ocupa gratuit locurile de parcare publice marcate cu albastru, urmând să fie supuși aceluiași regim de tarifare ca restul conducătorilor auto. Decizia vine să abroge hotărârile din 2016 și 2022 care au oferit acest privilegiu timp de aproape un deceniu.

Paradoxul locurilor de parcare: Mai mulți beneficiari decât spații disponibile

Fundamentarea acestei măsuri radicale a fost oferită de primarul general Ciprian Ciucu încă de acum o lună, când a subliniat că actualul sistem a devenit nesustenabil din punct de vedere matematic. Edilul a explicat că Bucureștiul a ajuns într-un punct critic, în care numărul mașinilor scutite de taxă a egalat sau chiar a depășit capacitatea totală de stocare a municipalității. Cu aproximativ 80.000 de vehicule electrice și hibrid înmatriculate în oraș și un număr similar de locuri de parcare administrate de PMB, facilitatea nu mai servea fluidizării traficului, ci bloca managementul eficient al spațiului public.

Dispar vignetele și drepturile câștigate

Proiectul de hotărâre publicat pe 24 martie 2026 este extrem de clar în privința caracterului retroactiv al noilor reguli. Odată cu intrarea în vigoare a documentului la începutul lunii mai, toate facilitățile acordate anterior vor înceta „de drept”. Acest lucru înseamnă că inclusiv șoferii care au deja mașinile înregistrate în sistemul electronic al Operatorului de parcare sau care dețin vignete de identificare valabile își vor pierde beneficiile instantaneu. Practic, baza de date va fi resetată, iar toate direcțiile din aparatul de specialitate al Primarului și Administrația Străzilor au primit deja sarcina de a pregăti implementarea tehnică a noii ordini tarifare.

Nota de plată pentru „parcarea pe albastru” și noile costuri pentru șoferi

Trecerea la regimul general de plată înseamnă că posesorii de mașini „verzi” vor trebui să scoată din buzunar tariful unic de 5 lei pe oră, aplicabil de luni până vineri, între orele 08:00 și 20:00. Pentru cei care utilizează frecvent zona centrală, municipalitatea oferă alternativa abonamentelor, care costă 30 de lei pe zi sau 500 de lei pe lună. Singura categorie care va beneficia în continuare de un tarif preferențial rămâne cea a riveranilor, care pot parca în apropierea locuinței pentru o taxă de 50 de lei pe lună sau 500 de lei pe an, cu condiția ca mașina să fie înmatriculată în București sau să fie utilizată prin leasing sau comodat.