MENIU

Feroviarii solicită restituirea supraacizei la motorină. Ce va face Ministerul Transporturilor

Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar din cadrul Consiliului Concurenței cere restituirea supraaccizei la motorină și pentru transportatorii feroviari, pe modelul celor rutieri, anunță clubferoviar.ro. Cererea este adresată Ministerului Transporturilor, condus de Răzvan Cuc.

Taxa a fost introdusă în 2014 de premierul de la acea vreme Victor Ponta, care spunea că veniturile astfel obținute vor fi utilizate pentru construcția de autostrăzi. A fost scoasă de Liviu Dragnea și reintrodusă tot de el, în același an, 2017. Între timp, autostrăzile nu au apărut pe harta României iar supraacciza este în vigoare și astăzi. 

Solicitarea restituirii supraacizei la motorină este prezentă la capitolul „Concluzii și recomandări” din Studiul privind infrastructura de transport feroviar, realizat de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar. Studiul a fost aprobat de Consiliul de Supraveghere pe 6 septembrie 2019..

„În contextul în care, la data de 25 august 2018, a intrat în vigoare HG nr. 549/201854, privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a sumelor reprezentând ajutor de stat pentru suportarea unei părţi din accizele calculate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, trebuie avut în vedere ca şi operatorilor de transport feroviar să li se restituie acciza pe motorină. În acest sens, propunem ca Ministerul Transporturilor să includă şi operatorii de transport feroviar pe lista beneficiarilor returnării sumelor provenite din accize. Suplimentar, este necesar să se prevadă ca sumele colectate de la operatorii de transport feroviar, printr-o suprataxare a combustibililor utilizaţi în activitate, să fie alocate exclusiv pentru lucrări de reparare şi întreţinere a infrastructurii feroviare”, se arată în document.

CFR Călători ar economisi 1,68 milioane de euro prin restituirea supraaccizei la motorină, explică jurnaliștii de la clubferoviar.ro. Anual, societatea de stat ar putea recupera 1,68 milioane de euro din supraacciză. Potrivit informațiilor obținute de Club Feroviar, CFR Călători are un consum anual de aproximativ 35.000 de tone de motorină, ceea ce înseamnă 42 milioane de litri. 

La fel și pentru CFR Marfă. Compania ar economisi anual aproximativ 817.000 de euro dacă s-ar restitui 4 eurocenți din supraacciză, scrie clubferoviar.ro. CFR Marfă a cheltuit anul trecut peste 92 milioane de lei numai pentru motorina utilizată la tracțiune. Dacă luăm în calcul un preț mediu de 4,5 lei pentru litrul de motorină, rezultă că societatea a utilizat 20,4 milioane de litri și ar economisi anual aproximativ 817.000 de euro dacă s-ar restitui 4 eurocenți din supraacciză.

Încasările suplimentare la bugetul de stat din supraacciză au fost de trei miliarde de euro. Doar în primul an de aplicare, adică în perioada 1 aprilie 2014-31 martie 2015, s-au încasat 2.838,4 milioane de lei, din care 2.289,0 milioane de lei încasări din accize şi 549,4 milioane de lei încasări din TVA, mai spun cei de la Club Feroviar. Concluzia la care ajung transportatorii feroviarii este că, pentru cei cinci ani de când este în vigoare supraaciza, bugetul statului a colectat 14.192 milioane de lei, adică peste 2,9 miliarde de euro 

Istoria supraaccizei. Introdusă de Ponta, scoasă de Dragnea și reintrodusă de Dragnea
La 1 aprilie 2014 a fost introdusă o acciză suplimentară pentru carburanţi de 7 eurocenţi pe litru, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen). În urma protestelor transportatorilor rutieri, Guvernul a decis ca, pentru motorină, acestora să le fie returnat, trimestrial, 4 cenţi din acciza de 7 eurocenţi, pe baza facturii de achiziţionare a carburantului. Măsura nu li s-a aplicat însă și transportatorilor feroviari.

Suprataxa a rămas în vigoare până la 1 ianuarie 2017, când a fost eliminată, alături de alte biruri, printr-o lege votată de Parlament în toamna lui 2016, la inițiativa lui Liviu Dragnea, ajuns între timp președinte al PSD. Apoi, în același an, pe 15 septembrie 2017, ea a fost reintrodusă, tot la cererea lui Liviu Dragnea, care a constatat că nu sunt bani la buget, mai scrie Club Feroviar.