MENIU

Femeie atacată cu un cuțit, în plină stradă, în Capitală - polițist rănit în timpul imobilizării agresorului 

O femeie a fost atacată cu un cuțit în plină stradă, în Capitală. Când au intervenit polițiștii, individul a amenințat că își va pune capăt zilelor. În timpul imobilizării agresorului, unul dintre agenți a fost rănit. 

Pe imaginile suprinse de camerele de luat vederi din zonă se observă cum bărbatul înarmat cu un cuţit se îndreaptă spre cele două femei, care stăteau de vorbă pe trotuar. El o atacă pe una dintre ele, pe care se pare că o cunoştea. După ce îi aplică femeii mai multe lovituri cu cuţitul în zona toracelui, intervine prompt cealaltă femeie, care reuşeşte să îl prindă pe agresor de mâna neînarmată şi să îl îndepărteze de lângă victimă. În zonă vin rapid mai mulţi trecători, iar cele două femei reuşesc să scape.

La data de 25 februarie 2023, ora 17.00, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Feroviare Gara de Nord București au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în zona „Coloane" din Gara de Nord București, are loc o altercație fizică.

Un bărbat, de 52 de ani, ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit asupra unei femei, de 30 de ani.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul în cauză având asupra sa un cuțit cu care ar fi amenințat că își va pune capăt zilelor.

Polițiștii l-au imobilizat și l-au deposedat de cuțit.

Acesta a fost condus de polițiști la sediul B.P.T.F. Gara de Nord București.

Victima a fost preluată de către un echipaj S.M.U.R.D. și transportată la o unitate spitalicească, iar, în urma controlului de specialitate, s-a constatat ca persoanei în cauza i-a fost pusă viața în pericol.

În urma imobilizării atacatorului, un polițist din cadrul B.P.T.F. Gara de Nord a fost rănit, acesta având o plagă tăiată cu cuțitul de aproximativ 1,5 cm în zona palmar dreapta, între degetul mic și inelar.

În cauză, se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbat.

La data de 26 februarie 2023, Tribunalul București a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de persoana bănuită, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
 
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București şi Serviciul Omoruri din cadrul D.G.P.M.B., pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei.