MENIU

Femeie arestată preventiv după ce şi-a înjunghiat concubinul: de la ce a pornit CONFLICTUL

Femeie reținută

O femeie din comuna Ghimpați, județul Giurgiu, a fost arestată preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce și-ar fi înjunghiat concubinul în zona abdomenului, relatează realitateadegiurgiu.net.

La data de 13 mai a.c., ora 10.45,  polițiștii Secției nr. 4 de Politie Rurală Ghimpați au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu, cu privire la faptul că a fost rănit de către concubina sa, cu un cuțit.

În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, bărbatul în cauză fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Din primele cercetări, a reieșit faptul că, o femeie, de 44 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se afla la domiciliu, l-ar fi rănit, cu un cuțit, în zona abdomenului, pe concubinul său.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, la data de 14 mai a.c., femeia în cauză a fost reținută, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

La data de 15 mai a.c., instanța de judecată a dispus față de aceasta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.