MENIU

Femeia dezbrăcată de pe șalupa poliției a revenit la locul faptei. Ce a făcut de această dată

Femeia dezbrăcată de pe șalupa poliției a revenit la locul faptei. Foto ilustrativ

Femeia de 24 de ani, prinsă cu droguri la ea când făcea plajă pe șalupa poliției locale din Timișoara, a revenit a doua seară la locul faptei. 

După fapta sa, femeia a fost ridicată de polițiști si dusă la audieri. La scurtă vreme a fost eliberată.

Supărată că bronzatul i-a fost întrerupt cu o zi în urmă, femeia a urcat din nou pe ambarcațiune, însă de data aceasta având la ea o loțiune de plajă și o lumânare, spun jurnaliștii locali.

Individa a fost observată de un agent de pază de pază care își desfășura serviciul în apropiere. Polițiștii chemați la fața locului au chemat o ambulanță pentru ca femeia să fie transportată la spitalul de psihiatrie. 

„După ce aseară, puțin înaintea orei 19.00, a fost surprinsă de polițiștii locali făcând plajă pe ambarcațiunea Poliției Locale acostată la cheu lângă vaporetto, în zona Catedralei Mitropolitane, tânăra din Arad a fost observată din nou, în această seară, tot în jurul orei 19.00, în apropierea șalupei instituției. De această data erau mai mulți ochi în zonă, nemaiavând posibilitatea să stea la soare, femeia a aruncat cu un lichid și o lumânare asupra ambarcațiunii. Cel mai probabil lichidul era doar loțiune de plajă pentru că nu mirosea a substanță inflamabilă”, a transmis Poliția Locală Timișoara.  

Legendarul magician David Copperfield este acuzat de violenţă sexuală de mai multe femei

Mai multe articole despre:
salupa salupa politiei femeia dezbracata