Federația Bolnavilor de Cancer, mesaj dur pentru Nicușor Dan: "Considerăm această perspectivă un atentat direct la sănătatea românilor"
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a transmis un mesaj dur pentru Nicușor Dan! Totul după declarațiile halucinante ale președintelui, conform cărora trebuie să luam bani de la sănătate și educație pentru a plăti apărarea. Reprezentații fundației au declarat: "Nu ne așteptam de la Domnul Președinte, fost ONG-ist, apărător și susținător al drepturilor si libertăților cetățenilor, la o asemenea declarație, sau a fost o declarație ,,nefericită’’??? Considerăm această perspectivă un atentat direct la sănătatea românilor și o gravă încălcare a obligațiilor statului față de cetățeni."
"În primul rând le spun să stea liniștiți pentru că România e într-o alianță foarte puternică, NATO, care îi apără securitatea. Dar că să fim în această alianță trebuie să plătim, nu putem aștepta că doar alții să ne apere pe noi. Așa cum ne așteptăm că parteneriatul să descurajeze pe cineva să ne atace pe noi, și noi trebuie să fim pregătiți să-i ajutăm pe alții.
Asta înseamnă că o parte din bani o să-i luăm de la sănătate, de la educație și o parte o să-i ducem – teoretic e stupid dar asta trebuie să facem – îi ducem în industria de apărare. E lucrul pe care toată lumea îl face în Europa de când a început acest război de 3 ani și jumătate, pentru a descuraja că alții să ne atace", afirmă Nicușor Dan.