MENIU

Februarie vine cu emoţii pentru elevi. Calendarul complet al simulărilor

<p>Simulare Evaluarea Naţională.Elevii de clasa a VIII-a susţin simularea la Limba şi Literatura Rom&acirc;nă</p>

Doar câteva zile îi mai despart pe elevi de vacanţa intersemestrială, dar, când vor reveni la cursuri vor începe şi emoţiile. Cel puţin pentru elevii de clasa a opta, care, în februarie, vor patricipa la simularea Evaluării Naţionale. Ministerul Educaţiei a dat publicităţii calendarul examenelor. În martie, va veni rândul liceenilor de clasa a XI-a şi a XII-a să susțină Simulările examenului de Bacalaureat.

Primii care vor intra în febra evaluărilor sunt cei 200 DE MII de elevi de clasa a VIII-a. (C1) Simularea Evaluării Naţionale începe în data de 22 februarie, cu testarea la Limba şi literatura română, iar a doua zi, vor trebui să demonstreze cât de bine stăpânesc cunoștinţele de aritmetică şi geometrie. Pe 24 februarie se va desfăşura proba la limba şi literatura maternă, iar rezultatele le vor afla pe 4 martie.

La aceste simulări, elevii vor fi testaţi din programa de examen, însă vor fi exceptate anumite capitole. De exemplu, la română nu se vor aborda genul dramatic, romanul sau balada populară. La matematică vor fi excluse capitole precum Funcţii şi Calcularea de arii şi volume.

Anul trecut, puţin peste jumătate dintre elevii care au participat la simularea evaluării naționale au avut medii între 5 şi 10. Și liceenii vor trebui să arate dacă sunt pregătiţi pentru Examenul maturităţii.

Simulările Bacalaureatului încep pe 7 martie, cu Limba și literatura română. Urmează testele la limba maternă și la proba obligatorie a profilului. Rezultatele finale vor fi afișate pe 18 martie. Notele nu vor fi trecute în catalog, dar rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei şcoli, prin discuții cu elevii și cu părinții.

SIMULARE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016

22 februarie 2016: Limba şi literatura română
23 februarie 2016: Matematică
24 februarie 2016: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)
4 martie 2016: Afişarea rezultatelor

CAPITOLE EXCEPTATE DE LA SIMULĂRI

Limba şi literatura română

- trăsături specifice genului dramatic în opere literare studiate sau în texte la prima vedere
- trăsături ale speciilor literare: romanul, balada populară
- complemente circumstanţiale şi propoziţii subordonate circumstanţiale corespunzătoare

Matematică

- rapoarte de numere reale reprezentate prin litere; operaţii cu acestea
- capitolul Funcţii
- capitolul Calcularea de arii și volume

 REZULTATE SIMULARE 2015

50,68% dintre elevi au luat note între 5 şi 10
180.442 de elevi prezenţi

Simulare Bacalaureat 2016 - clasa a XII-a/ clasa a XI-a

7 martie 2016: Limba şi literatura română
8 martie 2016: Limba şi literatura maternă
9 martie 2016: Proba obligatorie a profilului
10 martie 2016: Proba la alegere a profilului şi specializării
18 martie 2016: Afişarea rezultatelor