MENIU

Familie de români, salvată de la înec în Grecia. Întregul moment a fost filmat - VIDEO

Familie de români, salvată de la înec în Grecia. FOTO: News.ro

Vacanță de coșmar pentru o familie de români aflată în Grecia. Un tată și cei doi copii ai săi au fost luaţi de curenţii puternici şi au fost în pericol de înec. Din fericire, un surfer care practica în zonă SUP -stand up paddle, un sport care presupune a sta în picioare pe o placă de surfing şi a naviga cu ajutorul unei padele, a intervenit la timp și i-a salvat. 

Întregul moment a fost filmat, iar în imagini se vede cum copiii se luptau cu valurile, în timp ce tatăl lor fusese deja luat de curenţi la câţiva metri distanţă.

”Condiţiile erau dificile, deoarece era furtună în Epanomi. După ce am filmat ce voiam în mare, în timp ce mă întorceam, am auzit ţipetele copiilor care îşi pierduseră tatăl, m-am ridicat pe placă şi l-am văzut la 50-60 de metri distanţă. (...) El plutea, nu mai făcea niciun gest să înoate, m-am dus acolo, era în stare gravă, înghiţea apă şi l-am ajutat să se agaţe de placă. I-am arătat cum să se agaţe de placă, el întreba de copiii lui, apoi am ieşit”, a declarat Vangelis Papaioannou, salvatorul românilor, televiziunea naţională, ERT.

”Este o mare responsabilitate să întreprinzi singur o astfel de operaţiune de salvare şi nu este uşor, deoarece există multe dificultăţi”, a comentat surferul.

 

Mai multe articole despre:
Grecia familie de romani inec