MENIU

Factură de infarct primită acasă de un prahovean. Are de plată 23.000 de lei la curent

Consum de curent ca la fabrică, în vila unui prahovean. Foto/Profimedia

Un locuitor din Sinaia a primit acasă o factură de energie electrică în valoare de 23.000 de lei. Omul spune că nu are cum să consume atât, că nu are fabrică în casă, chiar dacă în cauză este vorba despre o vilă cu zece camere.

23 423, 48 de lei este suma pe care o are de plată sinăianul către Electrica Furnizare SA, perioada de facturare fiind 9.05.2021-19.09.2021. Deşi este vorba despre consumul de curent al unei vile pe o perioadă de patru luni şi jumătate, suma este totuşi enormă, susţine administratorul clădirii.

”În mod normal, factura de curent era undeva la 1.000 de lei pe lună, cel mai mult am avut de plată 1200- 1300 lei pe lună, pentru că la noi nu este fabrică, nu folosim utilaje sau alte echipamente care să consume energie electrică. În plus, avem becuri LED în toată clădirea”, explică administratorul proprietăţii, scrie adevarul.ro

Problema pare să fi apărut undeva în luna mai, atunci când a fost schimbat contorul electric. Aparatul a început să măsoare cosnumul de energie electrică de la zero, iar în luna octombire indica un consum total, în perioada mai-octombrie 2021, de aproximativ 6000 de Kwh.

Pentru acest consum, factura nu ar fi trebuit să depăşească 7000 de lei, susţine proprietarul. Totuşi pe factura apare un consum activ pentru perioada menţionată de peste 33.000 de Kwh şi nimeni nu poate explica de unde a apărut această diferenţă uriaşă.

”Este adevărat, în lunile de vară am primit facturi la curent cu sume foarte mici de bani, de ordinul zecilor de lei, 34 de lei, 45 de lei, motiv pentru care ne aşteptam la o factură mai mare în toamnă, după regularizare, dar nici chiar atât de mult”, spune administratorul imobilului din Sinaia.

Acesta a precizat că a mers la sediul Electrica pentru a cere lămuriri, iar de acolo i s-a făcut oferta unei eşalonări la plată a sumei de 23.000 de lei, soluţia fiind considerată inechitabilă de către cel în cauză, care este convins că undeva s-a produs o greşeală. Situaţia omului este destul de complicată.

Din 2019, contorul nu a mai fost ”citit” de către un operator Electrica, iar plata s-a făcut pentru un consum estimativ, raportat la consumul mediu anual. Proprietarul a fost de bună credinţă de fiecare dată şi a plătit factura emisă de Electrica la timp. Acesta a precizat că nu a fost înştiinţat până acum de către furnizorul de energie că ar avea datorii din anii trecuţi sau că estimarea consumului de curent electric nu a fost făcută corect din 2019 şi până în mai 2021.

Reprezentanţii Electrica Furnizare Ploieşti au precizat că situaţia trebuie analizată în detaliu pentru a se stabili dacă este o eroare a operatorului sau chiar atât are de plată bărbatul.