MENIU

Explozie puternică la o casă din Sectorul 2 al Capitalei din cauza unei acumulări de gaze: două victime, scoase dintre dărâmături FOTO&VIDEO

Explozie puternică la o casă din Sectorul 2 al Capitalei din cauza gazelor: două victime, scoase dintre dărâmături / Captură video

O explozie puternică a zguduit, sâmbătă seara, o casă din Sectorul 2 al Capitalei, două persoane fiind rănite. Fragmente din locuință au fost proiectate pe stradă, lovind autoturismele parcate. La fața locului intervin mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe SMURD.

Pompierii intervin pe strada Serg. Predescu Vasile, din Sectorul 2 al Capitalei, după ce o explozie s-a produs într-o locuință. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă a provocat pagube în zonă.

Două persoane au fost extrase conștiente din imobilul afectat și se află în grija echipajelor medicale sosite la fața locului. Deocamdată nu au fost comunicate detalii privind starea exactă a victimelor.

În urma exploziei, mai multe elemente de tâmplărie ale locuinței s-au desprins și au fost proiectate în stradă, avariind două autoturisme parcate în apropiere.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs explozia.

Mai multe articole despre:
explozie capitala gaze victime explozie sectorul 2