MENIU

Explozia din Timiș nu a fost de la un televizor, ci de la un dispozitiv de producere a drogurilor

Explozia produsă marți într-o comună din județul Timiș, în urma căreia patru persoane au suferit arsuri grave, nu a fost provocată de la un televizor, așa cum s-a crezut inițial, ci de la un dispozitiv artizanal de producere a drogurilor, potrivit unor surse judiciare.

Presa locală a relatat că patru persoane au fost rănite marți, în urma exploziei unui televizor într-o casă din comuna Tomnatic, județul Timiș. Persoanele respective au fost transportate apoi cu un avion militar de tip Spartan la București.

Ulterior, în urma cercetărilor la fața locului, procurorii DIICOT și polițiștii din Timiș au descoperit că de fapt nu televizorul a fost cauza exploziei, ci un dispozitiv artizanal de producere a uleiului de cannabis.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, șase persoane erau cercetate de mai multă vreme sub acuzația că au distribuit cannabis pe raza orașului Sânnicolau Mare și a municipiului Timișoara. Unul dintre suspecți a conceput un dispozitiv artizanal de producere a uleiului de cannabis, într-o locație a cărei amplasare nu fusese încă depistată pe parcursul cercetărilor, conform Agerpres

Dispozitivul era amplasat într-o locuință din comuna Tomnatec, județul Timiș, într-o încăpere de 2/2 metri, fără ferestre sau alte moduri de aerisire. Procedeul presupunea presarea plantelor de cannabis într-un recipient cilindric, în care era introdus apoi gaz, reacția chimică ducând la producerea unei substanțe din care era extras uleiul de cannabis.

Această substanță era fiartă ulterior, în vederea evaporării gazului, iar produsul care rezulta reprezenta un tip de ulei de cannabis, care se consumă prin picurarea peste țigări și inhalarea odată cu fumatul. Prin procesul tehnologic menționat, ca urmare a spațiului foarte mic și neaerisit, s-a produs o acumulare de gaze, care a generat o explozie, în care au fost surprinse patru persoane aflate în acel moment în încăpere.