MENIU

Evaluare Națională 2021: 11.815 candidaţi din Bucureşti au fost prezenţi la proba de Limba și literatura română. Un elev a fost eliminat din examen. Câți au absentat

Școală

11.815 candidaţi din Bucureşti au fost prezenţi, astăzi, la proba la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării naţionale, în vreme ce 190 au absentat, informează Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), într-un comunicat de presă. Un candidat a fost eliminat din examen şi a primit nota 1.

"12.006 de absolvenţi ai clasei a VIII-a şi 6 elevi spitalizaţi în Bucureşti (...) s-au înscris în Municipiul Bucureşti pentru susţinerea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale (sesiunea iunie 2021). (...) La proba scrisă de Limbă şi literatură română în Municipiul Bucureşti au fost prezenţi 11.815 candidaţi, iar 190 nu s-au prezentat la examen. Un candidat a fost eliminat cu nota 1. Subiectul şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura română vor fi publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15,00", se arată în comunicatul citat.

Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2021

- 22 iunie 2021 Limba şi literatura română - probă scrisă

- 24 iunie 2021 - Matematica - probă scrisă

- 25 iunie 2021 - Limba şi literatura maternă - probă scrisă

- 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) - Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor

- 29 iunie 2021 (ora 16:00 - ora 19:00) - 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) - Depunerea contestaţiilor

- 30 iunie – 4 iulie 2021 - Soluţionarea contestaţiilor

- 4 iulie - Afişarea rezultatelor finale la Evaluare Naționala 2021

Citește și Evaluare Națională 2021. Subiecte și barem la proba de Limba și literatura română