MENIU

Evadare ca în filme în Congo. 900 de deținuți, eliberați de bărbați înarmați

Peste 900 de deținuți au evadat în Congo

Un atac ca în filme a avut loc, marți dimineață, într-o închisoare din estul Republicii Democrate Congo. Peste 900 de deținuți au evadat după ce bărbați înarmați au luat cu asalt centrul de detenție Kangbavi și baza militară care apăra penitenciarul.

Acum, în închisoare mai sunt doar 100 din cei peste 1.000 de deținuți. Doi dintre aceștia au fost uciși în atac.

”Din păcate, atacatorii, care au venit în număr mare, au reușit să spargă poarta cu echipamente electrice”, a declarat primarul Modeste Bakwanamaha. 

Atacul, care nu a fost revendicat, este atribuit de autoritățile locale Forțelor Democratice Aliate (FDA), un grup armat ugandez activ în estul Congo din 1990. Potrivit ONU, de la începutul anului trecut, peste 1.000 de civili au murit în uema violențelor comise de această grupare. Edilul susține că au existat  zvonuri privind o posibilă evadare orchestrată de luptători FDA cu câteva zile înaintea atacului.

În penitenciarul Kangbayi sunt închiși militanți din mai multe grupări, inclusiv membri ai FDA.

Închisoarea a mai fost ținta unui atac armat în 2017, sute de deținuți fiind și atunci eliberați. Anul trecut, armata congoleză a declanșat o operațiune pe scară largă împotriva insurgenților FDA, gruparea abandonându-și bazele și incepând să atace civili, informează hotnews.