MENIU

Europa și SUA nu doresc înlăturarea lui Putin de la Kremlin

<p>Vladimir Putin</p>

Uniunea Europeană și SUA nu sunt interesate în răsturnarea regimului actual de la Kremlin, condus de președintele Vladimir Putin, deoarece se tem de posibilele consecințe, consideră experta germană Liana Fix, cercetător științific pe lângă Societatea pentru Politică Externă din Berlin, informează Ukrinform.

'În pofida unei politici externe inacceptabile, în pofida dificultăților de comunicare cu Putin, nici Statele Unite și nici UE nu sunt interesate de o schimbare de regim în Rusia, pentru că nimeni nu știe ce ar urma după ce se va prăbuși acest sistem conceput pentru un singur om în Rusia', a afirmat experta germană, într-un interviu pentru Deutsche Welle.

În opinia sa, teama de revoltă și de o destabilizare în Rusia sunt mai importante decât disconfortul multor lideri europeni de a avea de a face cu Putin.

Atente la propriile interese, UE și SUA nu pot pur și simplu dori o schimbare de regim în Rusia la ora actuală, consideră cercetătoarea germană, autoarea unei disertații pe tema rolul Germaniei în relațiile dintre UE și Rusia.

'La ora actuală, Rusia nu este niciun fel de superputere în ascensiune, dimpotrivă — o putere pe cale de a apune. Rusia este orice, dar numai o superputere care renaște nu. Dimpotrivă, este un imperiu care se stinge pentru că nu se bazează pe o economie modernă, ci pe veniturile din petrol și gaze', mai spune aceasta.

Mai multe articole despre:
SUA Putin Europa Vladimir Putin