MENIU

Europa, dependentă, din nou, de gazele naturale rusești! De ce am ajuns iar la mâna lui Putin

Livrările de gaze naturale din Africa de Nord spre Europa ar urma să scadă în viitor din cauza conflictelor din regiune, situaţie de care vor profita alţi exportatori, precum grupul rus Gazprom PJSC, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Africa de Nord este al doilea furnizor de gaze naturale al Europei după Rusia, fiind responsabilă pentru aproape 10% din cererea continentului în 2013. În schimb, grupul rus Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, însă în contextul crizei din Ucraina Europa vrea să-şi reducă dependenţa de Rusia prin diversificarea surselor de aprovizionare.

Algeria şi Libia ar putea să-şi reducă livrările spre Europa în următorii doi-trei ani din cauza instabilităţii politice, a lipsei investiţiilor şi renegocierii contractelor, a apreciat joi Carlo Malacarne, directorul general de la grupul italian Snam SpA, cel mai mare operator de transport al gazelor naturale din Europa. Reţeaua de gazoducte din Italia a Snam include şi punctele de intrare pentru gazele naturale provenite din Africa de Nord şi Rusia.

Potrivit grupului de lobby Eurogas, în 2013 Algeria a fost responsabilă pentru 8% din cererea de gaze a Europei, cu un punct mai puţin decât în 2012, în timp ce ponderea Libiei a rămas nemodificată la un procent. Comparativ, Rusia a acoperit 27% din cererea de gaze a Europei în 2013.

În ultimul său raport anual, Agenţia Internaţională a Energiei a avertizat că perspectiva generală pentru gazul natural din Africa de Nord s-a deteriorat, din cauza instabilităţii politice din Libia şi a progreselor lente în dezvoltarea de noi resurse în Algeria. De asemenea, IEA şi-a revizuit în scădere estimările privind producţia de gaz a Algeriei, până la 116 miliarde metri cubi în 2020, cu 20% mai puţin decât preconiza anul trecut. În anul 2013, Algeria a produs o cantitate de 81 miliarde metri cubi de gaze naturale.

În ceea ce priveşte cererea de gaze a Europei, IEA estimează că deşi este puţin probabil să revină la nivelul de vârf din 2010, scăderea producţiei interne va face ca ponderea gazelor importate să crească până la 83% din totalul gazelor consumate în anul 2040, de la 63% în 2013. 

 
Mai multe articole despre:
null