MENIU

Ce spune Erdogan despre ancheta privind dispariţia jurnalistului saudit. E halucinant

Unele dovezi descoperite în Consulatul saudit din Istanbul în cadrul anchetei privind dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi au fost compromise, afirmă preşedintele Turciei, Recep Erdogan, citat de site-ul cotidianului Hurriyet.    

"Eu sper că vom putea avea cât de curând date care să ne ofere concluzii rezonabile; investigaţia se concentrează pe multe lucruri, precum substanţe toxice, dar şi materiale care au fost afectate intenţionat cu vopsea", a declarat Recep Erdoğan marţi după-amiază.

O echipă formată din anchetatori turci şi saudiţi a început, luni după-amiază, percheziţiile în sediul Consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, la două săptămâni de la dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi.

Un oficial turc de rang înalt a declarat sub protecţia anonimatului pentru agenţia The Associated Press că dovezile găsite de anchetatori indică asasinarea jurnalistului în sediul Consulatului saudit.

Un alt oficial turc a afirmat pentru CNN că jurnalistul a fost ucis în Consulat, iar corpul a fost tăiat şi transportat.

Autorităţile au transmis că există înregistrări video care arată că jurnalistul a fost asasinat. Există imagini care surprind vehicule părăsind sediul Consulatului şi îndreptându-se spre reşedinţa consulului, pe 2 octombrie. Consulul general saudit, Mohammed Otaibi, a părăsit Turcia, potrivit agenţiei Anadolu.

Administraţia de la Riyad a respins acuzaţiile, catalogându-le drept lipsite de fundament.

Jamal Khashoggi era editorialist al cotidianului american The Washington Post şi îl critica pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.

 
 
Sursa
 
Mai multe articole despre:
Turcia jurnalist Arabia Saudită ERdogan