MENIU

Emoţionant - ce cadou i-a făcut bunicul unei tinere, la majorat. L-a deschis şi a început să plângă!

Pentru cei mai norocoși dinre tineri, vârsta majoratului aduce cu ea darul suprem: o mașină. Dar un astfel de cadou pare să fi fost eclipsat grație unui bunic din SUA, care i-a oferit nepoatei sale un cadou neașteptat de ziua ei.

Ren Blank a împlinit 16 ani zilele trecute și a postat pe rețelele de socializare poze cu darul de neuitat pe care l-a primit de la bunicul ei: toate amintirile adunate alături de ea, pe care le-a consemnat timp de trei ani în niște agende, de când fata avea doi ani și până când a împlinit cinci ani.  A umplut astfel nu mai puțin de trei agende cu amintirile lor.

"Nimeni nu știa că el a notat  toate amintirile în toți acești ani. A păstrat acest secret chiar și față de mama mea”, a povestit Blank. „A fost complet neașteptat. Am încercat să nu plâng la început, dar emoțiile m-au copleșit", a adăugat adolescenta, scrie unica.ro.

Blank a fost întotdeauna atașată de bunicul ei, care a crescut-o de mică din cauza programului încărcat al mamei.

"Bunicul înseamnă foarte mult pentru mine. Este una dintre cele mai importante persoane din viața mea", a spus tânăra emoționată.

Fata nu a apucat încă să citească toate cele trei agende pline cu amintiri din copilăria petrecută alături de bunicul ei, dar toate însemnările pe care le-a citit până acum au emoționat-o până la lacrimi.

"Noi doi gândim la fel. Nu ne certăm niciodată. Mă caută întotdeauna cu privirea", a citit Blank cu voce tare. "Nu credeam că pot iubi pe cineva atât de mult cum o iubesc pe Lauren" (referindu-se numele complet al lui Ren Blank).

Fata a publicat o imagine cu cadoul inedit pe Twitter, iar postarea ei a devenit virală pe Internet, fiind distribuită de peste 140.000 ori.

"Nu eu am devenit faimoasă, ci dragostea pe care mi-o poartă bunicul meu. Postarea mea a atins inimile multor oameni și s-au gândit că trebuie să petreacă mai mult timp cu bunicii lor", a explicat Ren Blank.

Mai multe articole despre:
0 cadou bunic emoţie lauren black