MENIU

Emoticoanele vor fi diversificate de anul viitor. Cum arată NOILE SEMNE

<p>BANCUL ZILEI</p>
<p>Noi semne grafice</p>
<p>Noi semne grafice</p>

Emotigramele, reprezentările grafice stilizate folosite în mail-uri și sms-uri, urmează să se diversifice de anul viitor cu mai multe opțiuni pentru a reprezenta mai bine diversitatea umană, potrivit unui proiect al Unicode - trustul mondial care le gestionează, informează miercuri AFP.

'Oamenii din toată lumea vor să dispună de emotigrame care reflectă mai bine diversitatea umană și îndeosebi culoarea pielii', se arată în documentul care prezintă proiectul, difuzat marți de Mark Davis (Google) și Peter Edberg (Apple).

Modificările ar putea fi lansate la jumătatea anului 2015. Unicode este un sistem de codare universal care permite reprezentarea tuturor caracterelor limbilor, scrie Agerpres.

'Emotigramele Unicode care reprezintă oameni sau părți ale corpului uman sunt concepute pentru a fi generice și totuși, ținând seama că aceste imagini au fost inițial japoneze, au adesea o nuanță a pielii mai deschisă decât un aspect mai comun, cum ar fi o nuanță portocalie sau o siluetă', se spune în document.

Noile recomandări propun personaje care au la bază clasificarea Fitzpatrick, scară utilizată în dermatologie ce cuprinde șase tipuri de piele, în funcție de reacția lor la soare.

Emotigramele au fost dezvoltate mai întâi în Japonia, fiind adoptate apoi în întreagă lumea. Ele conțin o gamă amplă de imagini (inimi colorate, flori, animale, moduri de transport, alimente, etc.) și multe variante pe tema 'smiley' pentru a exprima diferite emoții și sentimente.

'Există fără îndoială multe alte elemente de diversitate în aspectul uman în afară de culoarea pielii, cum ar fi calitatea și culoarea părului, purtarea ochelarilor, grade diferite de pilozitate, siluete diferite etc.', au subliniat susținătorii acestei diversificări.

Mai multe articole despre:
emoticoane emoticon unicode emotigrame