MENIU

Emma Răducanu, campioană la US Open 2021 - Cum a ajuns din calificări în TOP

Emma Răducanu Foto: Facebook.com
Emma Răducanu Foto: Facebook.com

La doar 18 ani, Emma Răducanu rescrie istoria tenisului: a câștigat US Open, primul titlu din carieră, venind direct din calificări. După o oră și 50 de minute a învins-o în finală pe Leylah Fernandez, cu scorul de 6-4, 6-3. 

Emma Răducanu a făcut un joc perfect, deși în toiul partidei s-a zgâriat la un genunchi și a avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru că sângera. Adversara ei nu a fost însă de acord cu time-out-ul medical și a protestat.

Emma a revenit însă în control, a dominat categoric schimburile și s-a impus, astfel, în finala de la US Open.

„Nu-mi vine să cred că trofeul stă lângă mine.
20 de seturi la rând, 10 meciuri, 19 zile. Ai început în calificări, nu s-a mai întâmplat niciodată. Amintește-ți cum a fost în prima zi de calificări și împărtășește-ne ce emoții ai avut atunci, în primul meci.
Se tot glumește pe tema asta în echipa mea, pentru că exact înainte de prima rundă de calificări mi-am pierdut căștile de la telefon și, cu trei minute înainte demeci, alergam prin vestiar să le găsesc. Dar le-am pierdut și mă gândeam că, dacă voi câștiga meciul, voi putea să-mi cumpăr o pereche nouă de căști”, a declarat Emma Răducanu imediat după victorie.

Grație parcursului incredibil de la US Open, Emma Răducanu va urca până pe locul 23 în clasamentul WTA, un salt de 127 de poziții. Va primi și un cec în valoare de 2.5 milioane de dolari.
Sportiva care reprezintă Marea Britanie, al cărei tată este român, a devenit primul jucător, indiferent de gen, care câștigă un turneu de Grand Slam în Era Open venind din calificări.

„ Încă mă simt ca puștiul nou din cartier și simplul fapt că sunt lângă acești jucători de top este incredibil”, a mărturisit proaspăta câștigătoare a US Open.

Emma Răducanu a devenit prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon.

Născută în Canada, din tată român și mamă chinezoaică, Răducanu a ajuns în Marea Britanie la vârsta de doi ani. Emma a crescut la Londra și a început să joace tenis la cinci ani. 

Mai multe articole despre:
emma raducanu