MENIU

Eduard Novak, o nouă gafă în scandalul cu lotul de aur al canotorilor. Cere să fie anunțat în scris când vin campionii - DOCUMENT EXCLUSIV

Eduard Novak, ministrul Sporturilor

Ministrul Sporturilor, Eduard Novak, merge din gafă în gafă după scandalul provocat de absența sa de pe aeroportul Otopeni, la sosirea lotului național de canotaj, care a stabilit o performanță istorică la Campionatele Europene de la Munchen. După ce, inițial, a afirmat că nu a fost invitat, marți cabinetul lui Novak a trimis federațiilor o adresă în care cere ca Ministerul Sporturilor să fie anunțat în scris, potrivit documentul prezentat în exclusivitate la Realitatea Plus.

În document emis în data de 16 august și semnat de Eduard Novak, toate federațiile naționale sunt rugate să anunțe, cu cel puțin 48 de ore înainte, sosirea delegațiilor pe care le au la campionatele mondiale sau europene.

Federațiilor și se cer date exacte despre componența delegațiilor, ora și locul sosirii.

 

Documentul a fost trimis la o zi după ce, într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul Sporturilor a afirmat că nu a participat la ceremonia de primire a lotului României de canotaj, câștigător a 8 medalii europene, din care 5 de aur, pentru că nu ministerul a organizat evenimentul și nici n-a fost invitat oficial de către Federația de Canotaj. 

Scandalul de la canotaj. Elisabeta Lipă îi răspunde ministrului Eduard Novak: „Ai niște obligații atunci

Mai multe articole despre: