MENIU

Edilul care ascunde în Corbeanca o vilă de 360.000 de euro

Primarul din Corbeanca are o vilă de 360.000 de euro. Foto: Buletin de București

Primarul din Corbeanca ascunde în comuna pe care o conduce un conac secret de peste 360 de mii de euro, pus deja sub sechestru de procurorii DNA. Descoperirea vine după ce edilul a fost acuzat de Agenția Națională de Integritate că are o avere nejustificată de trei milioane de lei. 

Proprietatea descoperită de jurnaliștii de la Buletin de București este o vilă pe două niveluri, de 424 de metri pătrați, care are și o anexă de 133 de metri pătrați, ambele finalizate în 2022. Construcţiile sunt pe un teren de 969 de metri pătraţi, iar întreaga proprietate beneficiază de un ponton de 50 de metri, pe malul Lacului Cociovaliştea.

Potrivit datelor de la Agenţia Naţională de Cadastru, în 2016, acolo erau trei parcele de teren care au fost comasate. În această formă, terenurile ar fi fost moștenite, în 2021, de Elena Anton, soţia primarului Valeriu Anton.

Surpriza a venit în luna mai a acestui an, când procurorii DNA au pus sechestru pe proprietate, pentru a recupera un prejudiciu de aproape 4 milioane de euro, din dosarul de corupţie în care este vizat edilul.

Un calcul jurnalistic arată că valoarea proprietății, raportată la grila notarială a anului 2022 privind valorile minime imobiliare pentru comuna Corbeanca, se ridică la peste 360.000 de euro, deci cam 10 la sută din valoarea totală a prejudiciului.

Conform declaraţiei de avere din 2022, primarul Valeriu Anton mai are peste 11.000 de metri pătraţi, în Corbeanca şi Buftea, dobândiţi între anii 1995 şi 2008. Salariul edilului este de 7300 de lei net. 

Marcel Ciolacu, atac la Florin Cîțu: Un inconștient a dus România în această zonă

Tot în ultima declarație de avere publicată figurează că primarul Anton a contractat un credit bancar de 290.000 de euro, cu scadenţă în 2029 şi a luat de la persoane fizice mai bine de 900.000 de euro. Vorbim de trei credite, două care trebuie returnate până la finalul acestui an şi celălalt cu scadenţă anul viitor. Anton a mai avut un credit de 185.000 de euro, de la o persoană fizică, cu termen în 2022.

Cât priveşte salariul de edil, acesta este de aproximativ 7.300 de lei net, conform declaraţiei de avere depuse în 2022. Soţia sa, care este agent de vânzări la o firmă din comună, a raportat un salariu de aproximativ 2.900 de lei. Practic, puţin peste 10.000 de lei, deci cam 2000 de euro. Bani din care trebuie să îşi ducă traiul zilnic şi să plătească creditele menţionate mai sus, exceptând presupuse chirii încasate de pe urma celorlalte imobile.

Agenția Națională de Integritate a intrat pe fir

Agenția Națională de Integritate a anunțat, luni, că a sesizat instanța în cazul primarului localității Corbeanca (Ilfov), Valeriu Anton, pentru o diferență nejustificată de peste 3 milioane de lei între averea dobândită și venituri. 

ANI a anunțat că constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 3.061.855 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Valeriu Anton și familia sa, în perioada exercitării funcției publice.

Agenția a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București pentru verificări cu privire la modificările de avere intervenite și veniturile realizate de către primarul din Corbeanca.

Colonel SRI, acuzat că a luat acasă și a divulgat secrete de stat

În luna iulie, Valeriu Anton a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că ar fi luat mită peste 3,5 milioane de euro pentru a soluționa cereri de retrocedare a unor terenuri. 

Edilul din Corbeanca - în funcție din 2008 - a menționat în ultima sa declarație de avere datorii de aproape 1,4 milioane de euro pe care le-ar avea către trei persoane fizice și către o bancă.

Împrumuturi fabuloase de la persoane fizice

În ultima declarație de avere, depusă în iunie 2022, primarul din Corbeanca a scris că are datorii de aproape 1,4 milioane de euro către o bancă și către trei persoane fizice. Toate împrumuturile au fost făcute în perioada 2008-2009.

Astfel, el a trecut în declarația de avere un credit la bancă de 287.000 de euro (contractat în 2008, scadent în 2029), dar și împrumuturi de la persoane fizice: 555.000 de euro de la Neagu Valentin, 336.000 de euro de la Buciumeanu Florin Marian, 185.000 de euro de la Tătuța Dumitru. Toate împrumuturile au fost făcute în perioada 2008-2009.

Economistul șef al BNR acuză „elitele prădătoare” - Acuzații dure: cine a slăbit societatea civilă

La capitolul „venituri”, primarul a menționat doar salariul de la primărie - 87.500 de lei pe an și salariul soției, agent de vânzări la Corbeanca.

Conform ultimei declarații de avere, Anton Valeriu are mai multe terenuri intravilane în suprafață de peste 6.000 de metri pătrați în Corbeanca și în Buftea și o casă de 284 de metri pătrați la Corbeanca. De asemenea, el este asociat, cu 50%, la SC DVS Frigos SRL.

Anton Valeriu este primar al comunei Corbeanca din anul 2008. Acesta a devenit membru PMP după fuziunea partidului cu UNPR-ul. Liderul PMP, Eugen Tomac, spunea că Anton Valeriu nu a fost activ în partid în ultimii ani deși în 2020 a candidat din partea PMP pentru un nou mandat de primar al comunei Corbeanca.

Diana Șoșoacă, delir total în Parlament: „Să îi omorâm pe Iohannis, Ciolacu, Ciucă. Să vă băgăm în saci negri de plastic să vă aruncăm în gropi comune”