MENIU

Țeapa de pe șoseaua Iancului. Autobuzele RATB nu pot circula pe linia unică de pe mijlocul străzii

Potrivit informaţiilor oferite de Primăria Capitalei, de proiectanţi şi de executanţi, proiectul de modernizare a Şoselei Iancului nu seamănă cu execuţia. Circulaţia RATB pe această arteră a fost dată peste cap. Conform proiectului, vehiculele RATB (autobuze şi tramvaie) şi maşinile pentru situaţii de urgenţă ar fi trebuit să circule pe linia unică de pe mijlocul străzii, informează puterea.ro.

În timpul probelor pe calea de rulare de pe Şoseaua Iancului, surpriza reprezentanţilor RATB a fost totală. Ei au constatat că pe liniile de tramvai nu vor putea circula şi autobuzele, aşa cum prevedea proiectul iniţial. Explicaţia este simplă. Pe linia de rulare a tramvaielor nu pot trece două autobuze unul pe lângă altul, pentru că nu încap.

Reabilitarea şi modernizarea Şoselei Iancului a fost realizată de un grup de trei firme: Via Proiect, Tiab şi Tehnologica Radion. Ele au realizat atât proiectul, cât şi execuţia construcţiei. În vreme ce primele două firme au refuzat să comenteze de ce proiectul nu seamănă cu execuţia, Tehnologica Radion susţine că s-a executat exact ceea ce s-a proiectat. De menţionat este că pe site-urile celor trei firme proiectul este descris identic cu cel prezentat de directorii din Primăria Capitalei.

Detalii pe puterea.ro -http://www.puterea.ro/social/teapa-de-pe-soseaua-iancului-executia-nu-seamana-cu-proiectul-autobuzele-ratb-nu-pot-circula-pe-calea-de-rulare-130853.html

Mai multe articole despre:
null