MENIU

Durerile aparent banale pe care nu trebuie să le ignoraţi şi ce ar putea ascunde ele

Durerea radiantă apare când o problemă de sănătate dintr-o parte a corpului provoacă disconfort în altă parte. Este important să recunoști durerea radiantă, pentru că, de cele mai multe ori, semnalează o problemă care îți amenință viața. Iată o listă cu durerile care ar trebui să te trimită la medic.

Durerea în piept

Una ditre cauzele durerii în piept este inima. Cum ne dăm seama? Ei bine, de cele mai multe ori această durere radiază pe partea stângă și nu ar trebui niciodată ignorată, pentru că îți poate pune viața în pericol.

O altă cauză a durerii în piept poate fi provocată de stomac. Persoanele cu reflux gastroesofagian resimt manifestările specifice ale acidităţii care urcă spre esofag tot ca pe o durere în piept.

De asemnea, durerea în piept mai poate apărea și la plămâni. De obicei, durerea de la plămâni apare din cauza dificultăților de respirație sau a nervului frenic care trece prin coloană, plămâni și diafragmă.

Durerea în gât și în zona umerilor

O simplă durere în gât sau în zona umerilor poate fi cauzată de bolile ficatului și ale fierii. Mai exact, ficatul și firea te vor anunța că ceva este în neregulă printr-o durere în partea dreaptă a corpului, chiar sub sân. Deci, durerile de omoplat pot fi semnul unei crize de fiere.

Durerea de spate

Atunci când rinichii tăi nu mai fucționează corespunzător iți vor da de veste prin celebrele dureri de spate. Mai exact, afecțiunile rinichilor provoacă durere pe o suprafață mare a corpului, cum ar fi zona inferioară a spatelui, abdomen, pelvis și partea superioară a picioarelor. Disconfortul în această zonă trebuie să te trimită imediat la medic.

Durerea de burtă

Durerea de burtă poate să fie dată de afecțiuni ale intestinului subțire. În acest caz, durerea de burtă va radia în zona buricului.

Când mergi la medic, este indicat să îi spui locația exactă a durerii, pentru că astfel își va da seama mai ușor dacă te confrunți cu o inflamație a intestinului subțire.

Mai multe articole despre:
sănătate medici durere