MENIU

Drumeție în munți sfârșită prost: Un turist s-a ales cu fractură la picior. Salvatorii l-au transportat pe targă

Drumeție în munți sfârșită prost: Un turist s-a ales cu fractură la picior

Un turist de 31 de ani s-a accidentat, duminică, în timpul unei drumeții pe Piatra Secuiului, la Rimetea, suferind un traumatism la piciorul drept.

Potrivit reprezentanților Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba, echipajul de serviciu a intervenit duminică pe un traseu de pe Piatra Secuiului în sprijinul unui turist de 31 ani, cu traumatism de membru inferior.

După ce tânărul a fost coborât de salvamontiști, a fost predat la ambulanță pentru transportul la spital.

Mai multe intervenții ale salvamontiștilor au avut loc în ultima perioadă la Rimetea, comună unde numărul turiștilor depășește anual 100.000.

Rimetea a câștigat, recent, locul 1 la categoria 'Sate de poveste', la Gala 'Destinația Anului 2025', scrie Agerpres.

Turiștii sunt atrași în primul rând de casele monument istoric, zugrăvite în alb, cu acoperiș în două ape, cu geamuri alungite și cu obloane verzi, și de cadrul natural, unde se fac multe drumeții.

Piatra Secuiului, cu o altitudine de 1.128 de metri, dispune de un traseu turistic bine marcat. Ea este preferată atât de cățărători, cât și de iubitorii sportului cu parapanta.

Rimetea a fost prima localitate rurală din România care a fost distinsă de Comisia Europeană, în 1999, cu premiul 'Europa Nostra' pentru conservarea patrimoniului cultural și arhitectonic.

Misiune contracronometru în Munții Maramureșului. Salvamontiștii intervin pentru recuperarea a doi tineri